- 24 Octombrie 2019
Ce spun oficialii UiPath despre concedieri
Oficialii companiei au revenit către noi cu o serie de precizări privind această măsură care, conform informațiilor din piață, ar urma să pregătească compania, evaluată deja la 7 miliarde de dolari, pentru listarea pe bursă.
”Săptămâna aceasta UiPath reorganizează câteva din funcțiunile sale la nivel global, rezultatul fiind că aproximativ 400 de angajați vor fi disponibilizați”, ne-au precizat oficialii UiPath.
Potrivit acestora, procesul acesta vine după doi ani în care compania a crescut într-un ritm extrem de rapid, iar acum este momentul în care s-a făcut o evaluare a echipelor si a investițiilor interne. ”Echipa de management a luat decizia de a reorganiza arii ale business-ului care nu se aliniază cu focusul prezent și de a implementa schimbări care să asigure menținerea culturii organizaționale a UiPath”, au declarat aceștia.
Cifre cheie UiPathReprezentații Uipath au adăugat și faptul că obiectivele de creștere ale companiei rămân ambițioase, iar UiPath va încheia anul cu 50% mai mulți angajați decât la 1 ianuarie 2019. În acest moment, UiPath are peste 5.000 clienți la nivel global, o creștere de 60% față de începutul anului.
”Factorul principal de evaluare a companiilor de software, venitul anual recurent – ARR (Annual Recurring Revenue) – a depășit în cazul UiPath 300 milioane dolari, mai mult decât dublu față de acum un an și de 12 ori mai mare decât acum doi ani”, au mai spus aceștia precizând că nivelul acestora era de 25 de milioane de dolari în luna octombrie 2017, de 150 de milioane de dolari în luna octombrie 2018 și de 300 de milioane de dolari în luna octombrie a acestui an.
”Trimestrul 4 este – an de an – cel mai bun trimestru, iar previziunile noastre confirmă că și Q4 2019 va fi unul foarte bun. Estimările noastre arată că UiPath deține un share de 20% din piața globală de Robotic Process Automation (RPA). Am încheiat trimestrul 3 cu 5,027 clienți la nivel internațional și semnăm contracte cu aproximativ 9 clienți în plus în fiecare zi. Printre clienții noștri se numără companii majore de tip enterprise din toate industriile și din sectorul public (Walmart, Verizon, GE, ExxonMobil, PepsiCo, Amazon, PwC, UnitedHealth, etc.). 8 dintre companiile Fortune 10 sunt clienți UiPath, precum și 62% din companiile Fortune 500”, ne-au declarat reprezentanții UiPath.
Informația că UiPath ar urma să concedieze 400 de persoane a fost oferită de un oficial al companiei publicației Information Age. Vestea este una care îi derutează pe mulți, având în vedere succesul UiPath din ultimele luni și finanțarea de 568 de milioane de dolari atrasă într-o rundă D, în acest an.
UiPath, startup-ul devenit primul unicorn românesc după o investiție de 153 de milioane de dolari, a cunoscut o creștere accelerată în ultima perioadă, după ce a eșuat vreme de 8 ani, conform spuselor CEO-ului, Daniel Dines. La 6 luni după ce au devenit unicorn, românii de la UiPath au primit o evaluare de 3 miliarde dolari. La finalul lunii aprilie 2019, UiPath a primit o nouă investiție care ridică valoarea companiei la 7 miliarde de dolari. Totodată, românii estimează că vor încheia acest an cu venituri de o jumătate de miliard de dolari.