Ce tip de afacere poți deschide în România

Tot mai mulți tineri din țara noastră, fie că sunt încă studenți, sau au ieșit deja de pe băncile facultății, visează la antreprenoriat și la momentul în care își vor lansa prima afacere.

Un studiu recent realizat de Creditinfo România, o companie specializată în furnizarea produselor și serviciilor de management al riscului comercial, arată faptul că în ultimii șase ani, anteprenorii aflați la prima aventură de afaceri au lansat peste 33.000 de firme. În același timp, în topul domeniilor care i-au atras cel mai mult pe debutanții în afaceri se află construcțiile și transportul rutier de mărfuri, precum și magazinele online, service-urile auto, restaurantele și saloanele de înfrumusețare.

Avântul antreprenorial al românilor este cu atât mai mare cu cât statul a lansat de-a lungul timpului mai multe programe de sprijinire a debutanților în afaceri. Un astfel de exemplu este programul de stimulare a înființării și dezvoltării microîntreprinderilor, așa-numita Lege SRL-D (OUG 6/2011), a dus la înființarea a 33.283 de companii de tip SRL-D.

Dintre acestea, 1.387 (4,16%) au ca obiect de activitate lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, 1.383 (4,15%) își desfășoară activitatea în transporturi rutiere de mărfuri, 1.184 (3,5%) activează în domeniul comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, 1084 (3,25%) în întreținerea și repararea autovehiculelor, 1.078 (3,23%) coafură și alte activități de înfrumusețare, 929 (2,79%) comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, 881 restaurante (2,64%), respectiv 773 (2,32%) activități de consultanță pentru afaceri și management, se mai arată în studiul Creditinfo România.

Domenii de activitate ale firmelor de tip SRL-D

Atunci când vine vorba de firmele SRL-D care au încă activitate, cele mai multe provin din domeniile transporturi rutiere de mărfuri (1.344), construcții (1.346), comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet (1.151), întreținerea și repararea autovehiculelor (1.038), coafură, activități de înfrumusețare (1.034), comerț cu amănuntul în magazine nespecializate (883), consulatanță pentru afaceri și management (848) și restaurante (750).

”Cel mai mare număr de companii SRL-D au fost înființate în domenii în care cunoștințele antreprenoriale nu sunt atât de importante. Transportul rutier, manipularea utilajelor de construcții (buldoexcavatoare, buldozere) sau service-urile auto nu necesită cunoștințe financiare sau de marketing, mult mai importante fiind capacitatea de a manipula sau repara utilaje. De asemenea, comparativ cu alte domenii, în acest tip de activități este pretabilă folosirea intermediarilor ori transferul cliențiilor”, explică Aurimas Kacinskas, managing director Creditinfo România.

Cele mai multe companii SRL-D au fost înființate în București (4.643 înființate, din care mai sunt active 4.423), Cluj (3.969/3.839), Timiș (2.069/1.959), Dolj (1.350/1.305), Brașov (1.275/1.208), Maramureș (1.546/1.430), Bihor (1.026/996) și Galați (1.088/1.056), iar cele mai puține în Covasna (62/59) și Ialomița (79/74).

Companiile SRL-D, cele mai mari viteze de recuperare a creanțelor și de plată a datoriilor

O caracteristică a companiilor SRL-D este aceea că înregistrează viteze de recuperare a creanțelor și de plată a datoriilor mai mari decât media națională, iar tendința este crescătoare. Astfel, în anul 2011, viteza de recuperare a creanțelor era de 80 de zile, iar cea de plată a datoriilor era de 236 de zile. La nivelul anului 2015 cifrele erau chiar mai bune: viteza de recuperare a creanțelor, în cazul SRL-D era de 54 de zile, iar cea de plată a datoriilor de 193 de zile.

Media națională, care ia în calcul toate companiile din România, este de 161 de zile pentru recuperarea creanțelor și de 251 de zile pentru plata datoriilor.

În același timp, companiile SRL-D au dovedit o profitabilitate mai bună decât cea a SRL-urilor înființate în același an, iar trendul este unul crescător. Astfel, companiile SRL-D aveau în anul 2011 o profitabilitate de 13,2% (față de 8,08% în cazul companiilor tip SRL), în 2012 14,03 % (SRL 7,46%), în 2013 14,69% (SRL 10,28%), în anul 2014 17,33% (SRL 10,28%), respectiv în anul 2015 de 27,7% (SRL 14,18%).

”Evoluția performanțelor financiare ale companiilor SRL-D sunt mai puternice pe măsură ce tinerii antreprenori români au început să se documenteze și să învețe din eșecul altor afaceri”, mai spune Aurimas Kacinskas.

Dificultăți financiare pentru companiile SRL-D

În medie, sunt radiate în fiecare an 7% din companiile care funcționează în România. În cazul companiilor SRL-D, procentul este mult mai mic: doar 2,71% (900) din companiile înființate pe baza Legii SRL-D au fost radiate. Din totalul companiilor SRL-D 23,31% nu au depus situații financiare. Totuși, doar mai puțin de jumătate, respectiv 48% din companiile SRL-D, au raportat indicatori financiari, restul de 28,7% fiind firme nou înființate care încă nu a fost necesar să depună situații financiare).

Cel mai mare număr de companii SRL-D au fost înființate în domenii în care cunoștințele antreprenoriale nu sunt atât de importante

Dintre cele care au depus situațiile financiare, 55,4% au capital propriu pozitiv, iar 44,6% au raportat dificultăți financiare, fiind considerate întreprinderi în dificultate. Cele mai multe firme cu bilanț pozitiv sunt cele înființate în anul 2015 (41,27% sunt în dificultate, față de 51,2% în cazul companiilor SRL-D înființate în 2011, respectiv 51,55% în cazul celor înregistrate în 2012 – cărora le-a expirat perioada de facilități).

În primii doi ani de la debutul programului, mai mult de jumătate din companiile SRL-D înregistrau capitaluri proprii negative, cu mult peste media națională. În schimb, ponderea companiilor SRL-D aflate în dificultate, dintre cele înființate după anul 2013, a fost mai mică de 44%, adică sub media națională.

”Stadiul de companie în dificultate este ultima etapă înaintea insolvenței și arată că activul net a dispărut și capitalurile proprii sunt negative. Se poate ieși din dificultate prin infuzie de capital social; prin renunțarea la unele datorii, în cazul în care societatea are datorii către asociați; prin realizarea unor activități profitabile. Societățiile aflate în dificultate sunt deseori folosite pentru păcălirea creditorilor de bună credință, care nu verifică aceste aspect. Aceștia pot rămâne cu creanțe, recuperarea acestora devenind uneori imposibilă”, spune Kacinskas.

În același timp, companiile tip SRL-D înregistrează cifre de afaceri de până la șase ori mai mici decât SRL-urile. Astfel, potrivit studiului Creditinfo, companiile SRL-D înfințate în anul 2011 au cifre de afaceri de 120.000 lei, față de 610.000 lei, cât au fost cifrele de afaceri ale SRL-urilor înființate în același an. La nivelul anului 2015, cifra  raportul să fie și mai mare: 29.000 de lei cifra de afaceri medie în cazul SRL-D, față de 179.000 de lei în cazul SRL.

Și atunci când vine vorba de profitul mediu cifrele sunt defavorabile companiilor tip SRL-D, care înregistrau un profit mediu anual de 16.000 de lei în 2011, în vreme ce în cazul SRL profitul mediu anual era de 49.000 de lei. În anul 2015, profitul mediu a fost mai mic în cazul ambelor tipuri de companii: 8.000 de lei în cazul SRL-D, față de 25.000 de lei în cel al SRL-urilor.

Și în privința numărului de angajați SRL-urile stau mai bine, cu o medie de puțin peste 2 angajați, față de 1 angajat în medie în cazul SRL-D.

O altă caracteristică a companiilor SRL-D este aceea că doar 1,4% dintre ele sunt eligibile Strongest in Romania, adică sunt profitabile și pot fi considerate de încredere, în condițiile în care media națională este de 4%.

Evoluția performanțelor financiare ale companiilor SRL-D sunt mai puternice pe măsură ce tinerii antreprenori români au început să se documenteze și să învețe din eșecul altor afaceri

Ce prevede Ordonanța 6/2011

Orice întreprinzător debutant în afaceri a putut beneficia de facilităţile oferite de stat prin Programul SRL-D pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor. Ordonanța 6/2011, așa-zisa Lege SRL-D, menită să stimuleze spiritul antreprenorial al tinerilor, acordă o serie de facilităţi pentru microîntreprinderile nou-înfiinţate conduse de întreprinzătorii debutanţi în afaceri: alocaţii financiare nerambursabile de cel mult 10.000 euro, garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru credite de cel mult 80.000 de euro, scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile a cel mult 4 salariaţi plătiți cu salariul mediu brut pe economie. Calitatea de SRL-D se pierde după trei ani de la înființare sau la depășirea cifrei de afaceri de 500.000 de euro. 



Citeste si