"Ce zice legea"- află în timp real când se schimbă legislația. Se caută voluntari

Code for Romania, o comunitate de programatori, designeri, specialiști în științe sociale sau comunicare care oferă soluții digitale pentru rezolvarea provocărilor societății românești, va lansa în curând Ce zice legea, un proiect care ne transmite notificări privind legislația României.

Ce zice legea a fost gândit cu scopul de a încuraja societatea să ia parte la discuțiile legate de legislația propusă, sau aflată în dezbatere, și de a fi permanent la curent cu modificările aduse de guvern sau parlament.

Voluntarii Code for Romania vor asigura o evidență a legilor (atât a celor în vigoare, cât și a celor aflate în discuție), dar și un dicționar de legaleză – adică, vor explica pe înțelesul tuturor (cu ajutor din partea Funky Citizens) cele mai comune concepte de legislație pentru a nu mai exista motive de confuzie.

Utilizatorii vor trebui să își construiască un profil și să aleagă ce își doresc să afle despre legi, urmând să primească notificări în momentul în care se schimbă ceva astfel încât să fie cât mai corect informați în ceea ce privește contextul legislativ în care trăiesc și lucrează.

Comunitatea Code for Romania este în căutarea unor voluntari pentru implentarea proiectului Ce zice legea. Așa că dacă vrei să ai o sursă credibilă din care să afli în timp real cum te-ar putea influența legile și ordonanțele propuse și adoptate de govern și parlament, susține această inițiativă.



Citeste si