Cele mai ciudate gadgeturi de început de an

Cele mai ciudate gadgeturi din lume apar, de obicei, la Târgul de electronice CES de la Las Vegas, care are loc – de 50 de ani chiar – la începutul lunii ianuarie și este unul de referință pentru industrie, aici fiind prezentate, de obicei, cele mai cool gadgeturi cu care producătorii se bat pe parcursul anului (fie că vorbim despre telefoane, laptopuri, roboți, mașini de spălat, frigidere, televizoare sau mașini).

Însă, ca la orice eveniment de profil, sunt și câteva device-uri mai ciudate, sau chiar de-a dreptul tâmpite, care nu știi dacă sunt făcute pentru a-ți stârni râsul sau pentru că producătorii lor chiar speră că vor avea măcar câteva sute de persoane dispuse să le cumpere. Am încercat și noi să ne uităm prin multitudinea de gadgeturi și am găsit câteva care intră, cu brio, în această categorie.

HushMe – ideea din spatele căștilor pentru gură este chiar interesantă. Ele sunt menite să îți asigure un anumit grad de intimitate în momentul în care vrei să ai o conversație privată la telefon și ești într-un loc aglomerat sau la birou. În plus, căștile le sunt utile și celor din jur, care nu vor fi nevoiți să te asculte de fiecare dată când vorbești cu șoția sau prietena. Însă, vin și cu un cost: vei arăta și vei vorbi, cel mai probabil, ca Bane din Batman, sau ca Darth Vader (depinde ce filme preferi) – apropo, chiar există posibilitatea de a-și schimba vocea și de suna ca Darth Vader, R2D2 sau ca un minion.

Airdog Fitair – dacă tot am început cu măști, continuăm cu ele. Airdog Fitair este un purificator de aer portabil. Mergi și respiri cel mai curat aer posibil. Va fi lansat spre mijlocul acestui an și va costa circa 100 de de dolari.

Sensorwake Oria – este un ceas deșteptător care te trezește dimineața într-un mod ingenios: eliberează mirosuri mai mult sau mai puțin plăcute. În același timp, noaptea poți adormi cu mirosuri care te vor ajuta să te relaxezi. Gadgetul va apărea pe piață prin vara acestui an și va costa undeva la 150 de dolari.

Denso Vacuum Shoes – niște pantofi –aspirator. Ideea nu este așa de proastă, în esență, părând să fie chiar destul de practică (mai ales pentru aceia dintre noi care suntem fanatici în ale curățeniei). Pantofii nu folosesc baterii. De fiecare dată când pășești, apeși o pedală care alimentează motorul, iar pantofii încep să ”aspire” mizeria de pe jos într-un mic recipient.

Zgarda smart pentru câini creată de Jagger & Lewis – startup-ul francez a adus la CES 2017 o zgardă inteligentă pentru câini. Nu, din păcate nu vă va traduce ce spune câinele când latră, dar se pare că vă ajută să înțelegeți ce simte. Senzorii din zgardă măsoară acțiunile sale (mâncarea, somnul) pentru ca stăpânii să își dea seama care este starea emoțională a cățelului. În vreo două săptămâni produsul va intra în campanie pe Kickstarter, iar prețul său este de circa 200 de dolari.

https://vimeo.com/151821796

Kérastase Hair Coach – peria de păr conectată la internet și care ascultă când îți perii părul. Nu glumesc, peria smart are un microfon care ascultă perierea părului, dar și un accelerometru, giroscop și alți senzori care transmit datele unei aplicații de pe smartphone care îți spune când e momentul să te oprești ca să nu îți strici părul. Se lansează în a doua jumătate a acestui an și va costa circa 200 de dolari.

Chiloții smart Spartan - cineva și-a propus să profite de paranoia bărbaților legată de faptul că radiațiile afectează sperma și să le vândă lenjerie intimă extrem de scumpă. Lenjeria smart Spartan ar avea argint cusut în material pentru a crea un scut electromagnetic. Prețul unei perechi pornește de la 42 de euro.

https://vimeo.com/145117026

Hover Camera Passport - da, anticipam acest moment: a apărut o dronă care te urmărește pentru a-ți face selfie-uri. Costă 599 de dolari, filmează 4K și se pliază ca să o poți băga în geantă (asta dacă vei mai reuși să stai fără a te fotografia constant).



Citeste si