Cele mai ciudate invenții din toate timpurile

Am compilat o listă a celor mai ciudate invenții din toate timpurile. De-a lungul istoriei au fost mulți care și-au dus ideile inedite până în pânzele albe.

”Dacă o idee nu este absurdă de la început, atunci nu există nicio speranță pentru ea”, spunea Albert Enstein. Inedite sau de-a dreptul futuriste pentru momentul în care au fost arătate publicului, au existat destul de multe invenții ciudate despre care creatorii lor au crezut că vor schimba lumea. Iată lista celor mai ciudate creații din toate timpurile:

Motocicleta cu o singură roată, una dintre cele mai ciudate invenții

A fost construită de italianul M. Goventosa de Udine spre finalul anilor ’20, însă, din păcate nu a avut priză la public. Monoroata lui de Udine - un scaun așezat pe o roată cu sistem giroscopic alimentat de un motor -, ar fi atins o viteză de 150 de km/h. 

Interesant este faptul că un astfel de vehicul a apărut într-unul dintre filmele din trilogia Men in Black, mai exact cel de-al treilea film al francizei, lansat în 2012.

Roller Buggy – hibrid între cărucior pentru copii și scuter

Creat de Valentin Vodev, acest hibrid între un cărucior pentru copii și scuter a ajuns în atenția publicului prin 2010 (și chiar a câștigat locul 3 la cea de-a 11-a ediție a International Bicycle Design Competition). 

Roller Buggy, una dintre cele mai ciudate invenții făcute vreodată, este potrivit pentru copiii cu vârste de la 1 an jumătate la 4 ani, este realizat din aluminiu, plastic și cauciuc, cântărește 20 de kg și pare extrem de ușor (și amuzant) de folosit.  Detalii găsiți pe site-ul de portofoliu al lui Valentin Vodev, alături de alte device-uri (Vienna Bike, Biquattro sau Pullchair).

Cele mai ciudate invenții – Tomatan

Tomatan este un roboțel purtabil care te hrănește cu..roșii în timp ce tu îți vezi de treabă prin oraș sau la birou. În esență, Tomatan ar sta pe capul tău, ca o pălărie extrem de ciudată sau un rucsac, și ți-ar băga roșiile direct în gură. Device-ul inedit a fost inventat de producătorul japonez de sucuri și kethup, Kagome.

Pălăria radio

Un radio portabil integrat într-o pălărie de paie – invenția ciudată a fost realizată în 1931 de către un american.

O altă versiune a pălăriei radio a început să fie vândută prin 1949, fiind introdusă pe piață sub denumirea de Man-from-Mars Radio Hat – avea o rază de 32 de km în care puteai prinde semnalul radio. 

Prețul de vânzare a fost de 7,95 dolari și grație unei campanii de publicitate de succes, această pălărie, una dintre cele mai ciudate invenții realizate vreodată, a fost vândută în magazine de pe întreg teritoriul Statelor Unite.

Fliz: bicicleta fără pedale, o invenție inedită

Prototopul german, creat de Tom Hambrock și Juri Spetter, nu are pedale și nici măcar o șa. Fliz are o ramă ușoară de care te prinzi cu ajutorul unui ham pentru a pendula, de principiu, între două roți. Ispirația pentru această bicicletă a fost o altă invenție ciudată: Laufmachine – o bicicletă creată pri 1817 de inventatorul german Karl Drais (acesta a realizat și designul inițial al stenografului și al mașinii de scris.

GPS –ul timpuriu

Primul GPS apărea, se pare, prin 1932. În acel an, o companie din Italia aducea pe piață Inter-Auto (Inter-Avto), adică primul sistem personal de navigare realizat pentru o mașină. O hartă era conectată la vitezometrul mașinii, și, în timp ce mașina se deplasa, îți derula harta și  îți arăta pe unde ești. 



Citeste si