Cinci eleve din București, premiante în competiția internațională Technovation Girls. Ce soluție propun?

Echipa GirlEsc, formată din 5 eleve din București, a obținut Premiul Regional acordat Europei în cadrul competiției internaționale de tehnologie Technovation Girls, competiție dedicată exclusiv fetelor.

Este pentru prima dată când o echipă din România se califică atât de departe în cadrul acestei competiții, anul acesta participând peste 1.500 de echipe, din 62 de țări, printre care SUA, Canada, Germania sau Japonia. 

Eleve la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București, Luminița Nițescu, Mihaela Ionita, Alexandra Popa, Maria Alecu și Alexandra Gheorghe au creat de la zero o aplicație pentru mobil care vine în ajutorul persoanelor aflate în situații de urgență.

Ideea aplicației lor a plecat de la evenimentul tragic petrecut în urmă cu un an în orașul Caracal, situație în care autoritățile nu au avut suficiente informații pentru a interveni corespunzător asupra cazului.

EnGuard, aplicația dezvoltată de tinerele românce este dedicată tuturor persoanelor care se află într-o situație de urgență, periculoasă, prin care pot contacta pe baza unor semnale, poliția sau o persoană de încredere. Mesajul transmis va cuprinde localizarea victimei în timp real și o înregistrare vocală a convorbirii.

‘‘Pornind pe acest drum neavând experiență în dezvoltarea unei aplicații, nu ne-am fi așteptat să ajungem atât de departe. Pentru noi, Technovation înseamnă mai mult decât un concurs, deoarece prin intermediul aplicației noastre am reușit să atragem atenția asupra unei realități crunte a secolului XXI. Așadar, ne bucurăm nespus că mesajul nostru a fost receptat și amplificat. Premiul Regional ne confirmă încă o dată că, împreună putem fi auziți și în siguranță, așa cum comunică și motto-ul aplicației: Safe and Heard”, a declarat echipa câștigătoare a premiului.  

Anul acesta, România a avut în semifinală 9 echipe, 7 la divizia de seniori și 2 la divizia de juniori, de 3 ori mai multe decât în 2019. În urma unui proces de jurizare amplu, desfășurat la nivel internațional, România s-a clasat pe locul 5 ca număr de echipe calificate în semifinale. 

Echipele, sub îndrumarea mentorilor, specialiști în domeniul IT sau a profesorilor coordonatori, au avut șansa de a-și transforma ideea într-un proiect de tip startup.

Au creat aplicații mobile care contribuie la rezolvarea unei probleme importante din societate. În plus fetele au realizat un business plan alături de o prezentare de lansare pe piață a aplicației.



Citeste si