Cinci elevi români trimit în spațiu un al doilea satelit cu ajutorul SpaceX

Cinci elevi de la Liceul Internațional de Informatică București trimit pe orbită al doilea satelit din seria Romanian Orbital Mission. ROM-3, a doua realizare a echipei RomSpace, se află în procedurile finale.

Testele mecanice și electrice au fost trecute cu succes în laboratoarele companiei Alba Orbital din Glasgow, Regatul Unit. Picosatelitul, botezat Space Starling, este gata de zbor și urmează să fie instalat pe rachetă în luna octombrie.

"ROM-3 duce la bord întrebările noastre și, după ce va ajunge în spațiu, așteptăm să ne transmită răspunsurile. Cu fiecare satelit pe care-l trimitem pe orbită înțelegem mai bine tehnologia aerospațială și limitele pe care trebuie să le depășim", a declarat Filip Bușcu, liderul echipei. 

ROM-3 e un paralelipiped dreptunghic cu dimensiunile 5x5x10 centimetri, o versiune mai mare a predecesorului său, ROM-2. Este echipat cu o tehnologie mai avansată, complexă, care include și o cameră de 5 megapixeli.

Misiunea acestuia este să culeagă date din spațiu despre scoarța terestră, iar recepția acestor date se va face prin rețeaua internațională de radioamatori. Lansarea satelitului este programată în luna noiembrie, la Vandenberg, California, cu o rachetă Falcon 9 a companiei SpaceX.

Satelitul va orbita în jurul Pământului la o altitudine de 550 km, cu o viteză de 28.000 km/oră, va ocoli planeta de 15 ori la fiecare 24 de ore, va trece peste România de două ori pe zi și va transmite pe frecvența de 436,235 MHz, sub indicativul YP3R.  

Echipa de elevi care a creat acest satelit este formată din Filip Bușcu, Alexandru Luchianov, Alexandru Unteșu, David Ghiberdic și Alexandru Peticaru.



Citeste si