- 8 August 2022
Cine este Irina Scarlat și ce poți învăța de la ea la Startup Elites – 6-9 octombrie 2022
La Startup Elites 2022 participarea este gratuită. Înscrierile sunt deschise până pe data de 15 septembrie și te invităm să ne scrii de ce consideri că meriți să te numeri printre cei 30 de tineri pe care-i vom alege pentru a veni alături de noi și de traineri în ediția din acest an a taberei și să ne povestești pe scurt despre afacerea pe care o ai sau despre ideea la care lucrezi și pe care dorești să o concretizezi.
Numele Irinei Scarlat este sinonim cu cel al dezvoltării în țara noastră a câteva dintre cele mai cunoscute și mai folosite aplicații, precum Uber sau Revolut. Din 2021, Irina face parte din echipa de management a fintech-ului austriac Bitpanda, activând în cadrul companiei, care este și primul unicorn din Austria, ca Chief Growth Officer.
Adică este omul care are ca scop crearea unui nou model de business care să permită o creștere rapidă pentru companie.
Bitpanda este primul unicorn din Austria și o platformă europeană de trading. Compania a fost fondată în 2014 în Viena cu scopul de a transforma domeniul investițiilor într-unul accesibil pentru toată lumea.
Cine este Irina ScarlatIrina are peste 12 ani de experiență în dezvoltarea de business, dintre care un deceniu l-a petrecut lucrând alături de companii tech.
Înainte de a prelua funcția de Chief Growth Officer în cadrul Bitpanda, a lucrat vreme de 3 ani pentru Revolut, întâi în funcția de Country Manager România, apoi ca Chief Growth Officer.
A reușit să crească numărul de utilizatori ai Revolut în țara noastră de la 20.000 la 1,5 milioane.
Ce înveți la Startup Elites – workshop de Product Market FitÎn cadrul taberei de antreprenoriat Startup Elites, care are loc între 6 și 9 octombrie la Hotel Carmen din Predeal, Irina Scarlat va susține workshop-ul de Product Market Fit.
În esență, Product Market Fit îți arată că ai o piață pentru produsul tău. Product Market Fit se referă la faptul că este nevoie să te asiguri că dezvolți un produs sau serviciu care să fie dorit și de alte persoane în afară de familie și de prietenii care te susțin, și pentru care aceste persoane ar fi dispuse să plătească.
Cum ajungi, însă, să îți găsești piața? Partea grea, în momentul în care ești la început de drum, este ca tu să-ți dai seama dacă soluția pe care o propui ”prinde” la potențialii tăi clienți, le rezolvă o anumită problemă.
Startup Elites 2022 - de ce să te înscriiCine poate să se înscrie? Dacă ai între 16 ani și 40 de ani, ai sau nu deja o afacere, dar vrei să te dezvolți și să crești, ești primit la Startup Elites.
Printre temele pe care le vei dezbate și aprofunda vor fi:
- Design thinking
- Product Market Fit
- Team work, management și cum să construiești o echipă puternică
- Strategii de dezvoltare
- Critical thinking
- Growth și cum să dezvolți business-ul tău
- Research pentru afacerea și ideea ta
Îi aducem alături de noi la Startup Elites pe 30 tineri de viitor, cei care vor să schimbe lumea cu ideile, cu visurile și afacerile lor. Din acest motiv, odată cu transformarea Startup Your Life în Startup Elites, participarea la tabăra de antreprenoriat devine gratuită, dar doar pentru cei care ne conving pe noi și juriul de antreprenori din comunitatea start-up.ro că pot profita la maximum de experiența Startup Elites.
Ce trebuie să faci? Intră în pagina de înregistrare disponibilă la acest link și înscrie-te până pe 15 septembrie. Încearcă să ne convingi că vrei să vii la Startup Elites prin activitatea ta de până acum, prin ideile tale de business, prin motivația de a schimba lumea.
Vom selecta 30 de participanți care vor veni alături de noi la Startup Elites. Cazarea, mesele, workshop-urile și distracția sunt asigurate, tot ce trebuie să te asiguri tu e că vei veni cu motivația la maximum și că vei profita de cele 4 zile pentru a te dezvolta pe tine și viitoarea ta afacere.
Așteptăm oameni curioși, pregătiți să pună întrebări speakerilor cu experiență în domeniile lor, care vor să facă networking și să fie viitorul României. Să fie cu adevărat acei 1% care schimbă lumea.
Găsești aici 5 motive ca să vii la Startup Elites, tabăra pentru viitorii antreprenori.