Cine va conduce operațiunile locale ale Microsoft?

Microsoft România are un nou General Manager, acesta preluând funcția începând cu această lună.

Astfel, Violeta Luca, fost membru în Consiliul de Administrație al Metro, se alătură Microsoft în funcția de General Manager pentru operațiunile din România. În luna iulie a acestui an, reprezentanții locali ai companiei anunțau faptul că Gabriela Matei, GM-ul pe care îl avea la acel moment Microsoft România, părăsește funcția pe care o are în cadrul filialei, urmând să-și continue parcursul profesional în afara Microsoft.

Violeta Luca s-a alăturat Microsoft România pentru prima dată în februarie 2015, ca Head of Strategy, pentru a conduce și coordona strategia locală de transformare a companiei și a preluat ulterior responsabilitățile de Marketing & Operations Director, până în februarie 2017.

”Consider că în momentul de față tehnologia este, mai mult ca oricând, soluția care susține evoluția în toate domeniile, fie că vorbim de economie, societate sau cultură. Microsoft și-a asumat rolul de facilitator al dezvoltării iar România, cu tradiția pe care o are în domeniul IT, are toate premisele să amplifice impactul tehnologiei atât în plan local, cât și global. Îmi doresc ca împreună cu echipa și cu partenerii Microsoft să susținem, prin tehnologii accesibile, scalabile, care pot fi personalizate, parcursurile de digitalizare pentru un număr cât mai mare de organizații de pe piața românească atât în sectorul public, cât și privat”, afirmă Violeta Luca, noul General Manager al Microsoft România.

Violeta Luca a avut un parcurs profesional remarcabil ca manager atât în cadrul Microsoft România cât și în companiile Whirlpool, Flanco, eMag și Metro Cash&Carry România, unde a deținut rolul de membru al Consiliului de Administrație timp de aproape doi ani.

Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, precum și a numeroase cursuri de management, Violeta Luca, 38 de ani, are o experiență de peste 17 ani în domeniile IT și retail.

Microsoft a deschis primul birou în România în 1996 și este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața soluțiilor software și cloud globală și locală, având peste 1700 de angajați în București și Timișoara, fiind în același timp și principalul hub de suport tehnologic al regiunii.

Pe 6 noiembrie Violeta Luca va vorbi în deschiderea celei de-a șasea ediții a Microsoft Business Summit, unde experți și lideri din domeniul de business vor discuta despre transformările și provocările acestui sector prin prisma influenței tehnologiei.



Citeste si