Circular Economy Hackathon: concurs de soluții în domeniul economiei circulare

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru organizează Circular Economy Hackathon, o competiție în cadrul căreia se caută soluții în domeniul economiei circulare.

Hackathonul, care va avea premii de până la 600 de euro/categorie, va fi organizat online până pe data de 12 iunie 2021, așa cum anunță echipa fonduri-structurale.ro.

Circular Economy Hackathon este un concurs național de soluții ce abordează economia circulară, cu accent pe schimbări climatice, consum excesiv, producția iresponsabilă și gestionarea resurselor.

Hackathon-ul se adresează echipelor de studenți, absolvenți și doctoranzi de la orice universitate din România, iar scopul acestuia este de a da naștere unor noi proiecte inovatoare și de a extinde cunoștințele și cultura în domeniul economiei circulare. Participanții vor avea ocazia să-și pună în practică cunoștințele, dar și să aplice principiile economiei circulare pentru a reproiecta contextul urban, lucrând la provocări predefinite.

Temele propuse/categorii: bunuri de larg consum, alimente, construcții, energie, proiectare, digitalizare, mobilitate și deşeuri.

Provocările vor fi definite de partenerii din industrie pentru fiecare domeniu tematic astfel:

  • Încurajarea micro-mobilității, partajarea și diseminarea vehiculelor electrice și sustenabile;
  • Încurajarea proiectării orașelor circulare din punct de vedere arhitectural;
  • Promovarea circularității materialelor de construcție și a construcției de clădiri sustenabile;
  • Sprijinirea inovației pentru produse sau modele de afaceri pentru a face bunurile de consum complet reciclabile și / sau reutilizabile;
  • Dezvoltarea de modele de afaceri și proiecte pentru reducerea risipei alimentare și recuperarea surplusului;
  • Promovarea tranziției către energie durabilă și curată;
  • Includerea tehnologiilor digitale ca element care permite tranziția la circularitate;
  • Promovarea dezvoltării tehnologiilor și proceselor care permit colectarea și recuperarea materialelor la sfârșitul ciclului lor de viață.

Premii: Un juriu va desemna câte un câștigător pentru fiecare categorie, iar premiul va fi în valoare de 600 euro/categorie. Se va acorda și o mențiune specială pentru o idee semnificativă care poată să provină de la oricare din cele 8 categorii, în valoare de 500 euro. Pentru cea mai inovativă soluție premiul va consta într-un stagiu de 2 zile la Bruxelles.

Înscrierile se realizează prin completarea acestui formular.

 



Citeste si