CleverEver, platforma care ajută copiii să învețe prin joacă

O echipă de tineri din România a dezvoltat CleverEver, o platformă care ajută copii să învețe noțiunile de la școală prin joacă.

CleverEver este o platformă care îi ajută pe copii să învețe noțiunile de la școală prin joc, încurajându-i să găsească, să experimenteze, să-și asume diferite identități, să creeze echipe și să învețe împreună.

Aplicația s-a lansat recent în varianta beta și este disponibilă pentru Android în Google Play Store.

Jocul își propune o abordare nouă prin care să învețe noțiunile din programa școlară, și le transformă în niște misiuni similare cu jocurile pe calculator.

De exemplu, povestea jocului dezvoltat de CleverEver este următoarea: Umanitatea este în plină expansiune. Resursele planetei Terra vor putea suștine această expansiune? Patru eroi intergalactici, sub bagheta vrajitorului Zalkalis pleacă în misiune pentru a descoperi planete noi. Eroii vor pleca împreună, se vor ajuta de-a lungul călătoriei, însă planeta își va dezvălui misterele și teritoriul doar cu o condiție: eroii trebuie sa se dueleze în cunoștințele acumulate despre planetă. Utilizatorii pot alege dintre două tipuri de eroi, luptător sau vindecător, pentru a începe aventura de explorare. 

”Proiectul este gândit pentru a-i ajuta pe copiii să învețe prin joacă. Pentru început, The Discovery este misiunea de descoperire a planetei Nine. Este un joc pilot pe care ne dorim să-l validăm și să îmbunătățim partea de educație și jocuri”, ne-a precizat Daniel Tilă, fondatorul CleverEver.

Beneficiile oferite de joc sunt creșterea atenției copiilor și posibilitatea părinților și a profesorilor de a-și prezenta conținutul sub formă de joc.

“Conținutul disponibil online a schimbat mult modul de învățare al elevului. Suntem obișnuiți cu ideea de a testa elevii pentru noțiunile pe care le cunosc deja, și anume de a învăța în clasă, însă cu preponderența de a fi stricți. Cred cu tărie că învățatul poate fi distractiv și bazat pe colaborare iar greșeala este importantă pentru creșterea încrederii pe care copiii o au pe tot parcursul vieții”, a declarat Daniel precizând faptul că nu pun accent pe competitivitate, ci mai degrabă, prin acest joc își doresc să încurajeze copiii să colaboreze.

Platforma este în dezvoltare, așa cum menționează Daniel, partea de multiplayer urmând să fie adăugată în currând. Jocul este proiectat astfel încât să fie jucat în echipă, partea de conținut fiind realizată alături de o școală care a devenit partenerul proiectului. ”Lucrăm constant la conținut și vrem să aducem content și de pe alte platforme”, afirmă fondatorul CleverEver.  

Momentan au început cu noțiuni din clasa a 5-a pentru Limba Română și Limba Engleză.

“În România exista multe soluții digitale care susțin dezvoltarea copiilor, însă vedem că toate acestea susțin lucruri din trecut. Noi vrem sa ajutam copiii sa își dezvolte abilități dincolo de școală, iar jocul să fie un mediu în care aceștia să se simtă în siguranță”.

Momentan jocul poate fi accesat în mod gratuit, însă planurile fondatorilor CleverEver vizează un model freemium de monetizare prin achiziții în joc, acces la un nou nivel de super-puteri și un abonament care să le ofere utilizatorilor acces la mai mult conținut.

”Pentru început ne axăm pe creșterea numărului de utilizatori și vrem să introducem mai mult conținut pentru a fi folosit de către profesori”, adaugă Daniel Tilă.

CleverEver face parte din cele 24 de companii accelarate în grupa de Grinders (business-uri cu cifră de afaceri sau finanțare atrasă de până la 100.000 de euro, care dezvoltă soluții și produse inovatoare prin tehnologie) 2020 a acceleratorului BCR-InnovX. 



Citeste si