Food for Thought: Coffee 2 Go, ceașca ce așteaptă vremuri mai bune

Vlad Timaru este unul dintre acei antreprenori pe care-i simți imediat că sunt pasionați de ceea ce fac. Dintr-o pasiune a și pus bazele Coffee 2 Go, iar planul pentru acest an viza extinderea conceptului de vânzare de cafea „to go” în afara granițelor și extinderea numărului de francize. Dar antreprenoriatul nu-i doar un drum lin și fără surprize. 

Vlad Timaru și-a dat seama că este făcut pentru a fi antreprenor încă din facultate (este absolvent de ASE). La 19 ani lansa prima afacere, iar de atunci a devenit proprietarul a 7 firme cu activități în domenii diferite. ”Am vândut de la materiale publicitare până la lopeți”, spune amuzat Vlad.

Prima tentativă de a intra în lumea proprietarilor de cafenele a fost prin 2012, când și-a dorit să cumpere cafeneaua Pascucci, al cărui client fidel era zi de zi. Avea o afacere în domeniul vânzării echipamentelor agricole, care-i aducea venituri consistente fără să depună un efort prea mare, așa că avea fondurile necesare pentru o investiție.

”Stăteam aproape toată ziua acolo și am hotărât într-o zi cu sora mea și cumnatul meu (alături de care a lansat ulterior afacerea Coffee 2 Go - n.red), ”hai s-o cumpărăm”. Știam că proprietarii voiau să o vândă, ne-au uitat pe cifre, dar ei voiau mai mult decât făcea locația. Așa că am renunțat. Dar am fi cumpărat-o”, își amintește el.

Business pornit de la propriile necesități

La începutul lui 2013 apărea propriul său business de profil, Coffee 2 Go, dar ideea pentru brandingul de impact și care să atragă atenția ”mustea” de ceva timp în el. A și patentat designul locațiilor de tip kiosk sub forma paharelor de cafea. Voia să fie un concept care să capteze imediat privirea, iar consumatorul să nu aibă dubii asupra ceea ce se vindea acolo.

Coffee 2 Go a prins viață pornind de la o nevoie pe care Vlad a identificat-o mai întâi în cazul său și pe care a extrapolat-o și la alți potențiali consumatori: de a bea cafea zilnic, fără a mai pierde timp să o prepari și să poți să o iei cu tine oricând și oriunde.

”Sunt foarte preocupat de nevoile mele și fiind un exponent al majorității sunt convins că aceeași nevoie o mai resimte și o mare parte a celor din jurul meu. Și dacă resimțeam la data aceea nevoia unei cafele mari pe care s-o plimb între casă-serviciu, casă-parc, să mă plimb cu ea în mână, am zis că sigur și altora le-ar conveni să aibă un astfel de produs. Asta m-a atras. M-a atras și acel desen industrial al chioșcului în formă de pahar. M-a preocupat ideea de marketing, de ambalaj, și m-am gândit că ce poate să fie m ai sugestiv decât un chioșc în formă de pahar. Se vede de la distanță ceea ce vinzi. Nu-și închipuie nimeni că vinzi altceva. Asta m-a atras și m-am gândit că trebuie să pun în practică aceste idei pe care le am și sigur sigur vor merge”, detaliază Vlad Timaru.

A deschis primul chioș de acest tip în Gara de Nord, în București, iar ceva timp a vândut numai cafea la filtru.

”Am vrut să vând o cafea la filtru, mare, foarte bună, la un preț accesibil, iar conceptul să fie în mai toate locurile din București. La vremea aceea, cafea la filtru  se găsea doar la McDonald`s și la Starbucks. Dar nu eram mulțumiți de ceea ce găseam. O jumătate de an am vândut doar cafea la filtru, simplă sau cu lapte. Clienții au fost foarte mulțumiți, iar feedback-ul lor a fost destul de bun astfel încât să ne facă să vrem să mergem mai departe”, povestește Vlad Timaru.

De la cafea la filtru la zeci de preparate

Apoi clienții au început să-și dorească și alte produse: espresso, cappuccino, limonadă, ceai sau un frappe. Iar fondatorii Coffee 2 Go le-au oferit ceea ce și-au dorit. Așa că în 7 ani de zile, portofoliul rețelei a ajuns la circa 41 de preparate.

Produsele disponibile cuprind băuturi reci sau calde, pe bază de cafea, băuturi pe bază de ceai sau fructe naturale. ”O parte din produse sunt cele clasice, care se regăsesc și la colegii noștri, dar mare parte sunt invențiile noastre”, spune Vlad, menționând faptul că, deoarece nu aveau experiență în domeniul HoReCa, au fost nevoiți să învețe testând tot felul de produse și combinații până reușesc să găsească rețeta ideală pentru consumatori.

”În  momentul în care a trebuit să trecem de la cafeaua la filtru la alte produse, am hotărât să mergem în cealaltă extremă. Toți cei din jur au cam aceleași lucruri în ofertă. Noi considerăm că odată ce a intrat, clientului trebuie să—i oferi diversitate și să faci orice ca să-l mulțumești. Cumva, acest meniu care e foarte divers, nu e cel mai ușor de gestionat. Dar am decis să folosim un număr redus de ingrediente amestecându-le în diverse feluri și proporții, astfel încât să iasă băuturi foarte diverse ca și gust, textură”, explică Vlad Timaru.

Paharul de cafea de la orice colț

Odată ce începuse să rezolve și nevoia diversității produselor din portofoliu, alături de partenerii săi de afaceri Vlad începuse să-și imagineze faptul că va umple Bucureștiul, mai întâi, apoi toată țara, de chioșcurile Coffee 2 Go sub formă de pahar.

Însă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa cum spune o vorbă românească, și fondatorii Coffee 2 Go aveau să afle destul de rapid după începerea afacerii că amplasarea acelor chioșcuri nu este permisă decât pe proprietăți private. Sau aparținând domeniului privat al statului (de exemplu, Gara de Nord sau casa Presei aparțin domeniului privat al statului).

”Naivi la vremea aceea, am considerat că acel modul de tip kiosk va apărea în curând în toate zonele dedicate, sau cu vad din țară sau din București. Nu mă gândeam la ceea ce aveam să aflu după, dureros, că primăriile, sau administrațiile locale, nu văd lucrurile la fel noi. Adică domeniul public este foarte restrictiv, până la interzicere. Asta am învățat dureros și a trebuit să ne dăm peste cap tot sistemul de business pe care-l gândisem inițial. Apoi au apărut locațiile din categoria aceasta, Inside, pentru că nu am putut să mai punem acele module chiar unde am fi visat noi, și a trebuit să le ducem doar pe spațiu privat”, spune Vlad recunoscând, cu tristețe, că pus în fața posibilității de a o lua de la capăt, nu ar mai face acest business.

”Noi ne pregătisem într-o direcție, am fost nevoiți să deviem de la direcția noastră. Ne-am adaptat, nu am renunțat”, declară el resemnat.

Ia-ți și un avocat și un om de PR

Recunoaște, chiar, și că sunt o serie de lucruri pe care și-ar fi dorit să le mai știe în momentul în care a demarat afacerea Coffee 2 Go. Cum ar fi că în orice fel de afacere, pe lângă contabil, ai mai avea nevoie de încă două persoane cel puțin la fel de importante: un avocat și un om de PR (”indispensabil dacă vrei să creezi un brand”, spune acum Vlad Timaru).

”La vremea aceea, destul de arogant am zis că produsul este destul de bun ca să se facă cunoscut din vorbă-n vorbă. Am greșit. Sunt chestii pe care aș fi vrut să le știu înainte de a începe afacerea asta. Nu le-am știut atunci, și dacă le-aș fi știut, acum poate aș fi ajuns mult mai departe. Pentru că ne-a costat. Noi am pierdut în felul acesta neștiutor un avantaj: în 2013 nu era niciun brand în afară de noi pe domeniul to go. Erau doar Starbucks, McDonald`s, dar Radu și Lucian cu 5 to go au apărut abia în 2015 și prin 2016 au început să se extindă. Am pierdut niște ani care puteau să facă diferența”, afirmă fondatorul Coffee 2 Go.

Lansarea francizei Coffee 2 Go a fost o decizie de business developement, venită la doi ani de la apariția afacerii. Atunci a simțit că este pregătit să facă acest pas și, în plus, și-a dat seama că extinderea rețelei la nivel național se va face mai repede astfel.

Franciza Coffee 2 Go

După cum precizau fondatorii la începutul lunii februarie a acestui an, au fost deschise 43 de cafenele sub brandul Coffee 2 Go, dintre care 10 cafenele în 2019 care au contribuit la depășirea cifrei de afaceri globală estimată pentru 2019, respectiv 1,5 mil. de euro.

Mai mult, pentru anul 2020, fondatorii mizează pe extinderea lanțului de francize în afara țării, cât și pe o posibilă schimbare de acordare a francizelor, care va simplifica modul de francizare din punctul de vedere al francizatului.

De altfel, după cum ne-a spus Vlad Timaru, și-a propus ca pe viitor să transforme în francize și locațiile pe care le deține acum. ”Vreau să rămânem cu 2-3 locații emblematice”, afirmă el,  

”Dacă iei o franciză, nu înseamnă că cineva îți dă cheia succesului. Înseamnă că dacă urmezi pașii pe care i-am urmat eu este foarte probabil să ajungi și tu la același rezultat. Nu înseamnă că este 100% sigur, dar este foarte probabil. Dacă nu-i urmezi, este probabil să pierzi tu banii în primul rând, și noi să pierdem un colaborator”, ține să precizeze Vlad Timaru.

Arta de a prăji boabele de cafea

Am fost curioși să aflăm dacă și-ar dori diversificarea afacerii și prin lansarea propriei linii de prăjitorie de cafea. Răspunsul lui: un nu categoric. Și nu pentru că ar fi o chestiune de bani necesari pentru o astfel de investiție, ci pentru că recunoaște că nu se pricepe.

”E doar de pricepere. Prăjitorii sunt o grămadă, mașinăriile sunt destul de ieftine, dar nu mașina contează, ci omul care face asta. E ceva ce ține de la tipul de boabe, până la origini, cum să le mixezi, cum să le prăjești. Și dacă 5 secunde te-ai întors, cafeaua s-a prăjit prea tare și nu mai poate fi folosită. Asta face un prăjitor bun, știe cum să le combine ca să dea un gust bun, cum să le prăjească. Noi avem bani să ne luăm un aparat de prăjit, dar nu suntem specialiști”, explică el.

Încă de la lansare cafeaua este procurată din același loc, stocul fiind înnoit săptămânal pentru a avea mereu cafea proaspăt prăjită. ”E ca o conservă: una e să mănânci un măr proaspăt, alta e să mănânci o conservă de măr”, spune el amuzat.

Încă de la finalul anului trecut, Coffee 2 Go a lansat pachetele de un kilogram din amestecul propriu de cafea, care pot fi cumpărate din locațiile lanțului de magazine. Iar Vlad Timaru ține să precizeze faptul că blendul propriu de cafea, spre deosebire de cafeaua single origin, este un mix de trei origini, 100% Arabica, atent selecționate pentru a se potrivi atât echipamentelor din dotare, cât și pentru a oferi consumatorilor o experiență unică. În plus, potrivit lui Vlad, au încercat să păstreze puțin din acreala, gustul acidulat al cafelei de specialitate și în propriul blend de cafea.

Reîntoarcerea pasionaților de cafea

Dacă tot 2019 a adus și lansarea unui nou concept de cafenea pentru clădirile de birouri, prima fiind realizată în colaborare cu LEROY MERLIN, oferindu-le angajaților un spațiu neconvențional și creativ la birou, acest an venea cu planuri de extindere în afara granițelor.

”În decursul anilor am primit cereri de franciză din diferite țări, care nu s-au concretizat momentan pentru că suntem în proces de analiză a piețelor, a comportamentului și preferințelor consumatorului de acolo. Mai mult, ne dorim un partener care să preia o Master Franciză, nu o franciză simplă. Pănâ la finalul acestui an concretizăm primii pași spre extinderea în afara țării”, spunea acum mai mult de o lună Vlad Timaru, cofondator Coffee 2 Go.

Evenimentele recente s-ar putea să-i schimbe planurile de dezvoltare, la fel cum a făcut-o și legislația la începuturile afacerii. Însă, cu siguranță, Vlad, la fel ca și rețeaua Coffee 2 Go se va reinventa și va aștepta momentul în care pauza de cafea va redeveni un moment plăcut petrecut alături de colegii de birou sau de prieteni. 

 



Citeste si