Coloana #13 - Ce trebuie să știi săptămâna asta din afaceri și tehnologie

Care au fost cele mai importante materiale de săptămâna aceasta pe start-up.ro? Dar și care sunt știrile care nu au ajuns săptămâna aceasta individual pe start-up.ro, dar care merită citite și pe care le-am pus pentru voi în #Coloana de final de săptămână? Afli în această rubrică.
Cele mai interesante lucruri pe care le-am scris pe start-up.ro între 9 și 15 decembrie 2024

Nu putem acoperi toate știrile din domeniu, nici nu ne propunem. Din acest motiv, vă oferim un nou format, mai simplu, mai eficient, care se întoarce la originile jurnalismului: știrea de coloană. Aceasta este numărul 13 al acestui rezumat săptămânal.

Investitorii, optimiști în privința economiei globale în 2025

Investitorii par optimiști cu privire la evoluția economiei globale, 51% dintre respondenții la sondajul PwC 2024 Global Investor Survey, așteptându-se la creștere anul viitor. Riscurile cibernetice și conflictele geopolitice ocupă primele poziții în topul amenințărilor percepute de investitori în această ediție, comparativ cu sondajul precedent în care indicau inflația și volatilitatea macroeconomică.

Având în vedere aceste riscuri, aproape nouă din zece spun că abilitatea unei companii de a depăși o criză este un factor important în luarea deciziilor de investiții.

Aproximativ trei din zece investitori spun că percep companiile ca fiind foarte sau extrem de expuse la perturbările tehnologice și că se confruntă cu o disponibilitate redusă de lucrători cu competențe-cheie.

Investitorii consideră că nu trebuie să existe un compromis între AI și angajați. Aproape trei sferturi dintre respondenți îndeamnă companiile în care investesc sau pe care le controlează să investească în modernizarea forței de muncă.

Mai mult, o treime se așteaptă ca inteligența artificială să determine creșteri ale numărului de angajați cu 5% sau mai mult - la egalitate cu proporția celor care se așteaptă la schimbări mici sau inexistente ale numărului de angajați. 

Patria Credit, acord cu FEI pentru 290 mil. lei pentru finanțarea legumicultorilor, fermierilor și micilor afaceri 

Patria Credit a semnat un nou acord de garantare cu Fondul European de Investiții (FEI), prin programul EUInvest, pentru acordarea unui plafon suplimentar în valoare de 290 milioane de lei, ridicând valoarea totală a plafonului la 495 milioane lei.

Valoarea suplimentară va asigura finanțări ale micilor afaceri în valoare de peste 362.5 milioane de lei.

Prin intermediul parteneriatului cu FEI Patria Credit oferă fermierilor și afacerilor mici credite garantate de Uniunea Europeană (garanția acoperă 80% din suma solicitată). Peste 309 milioane de lei au ajuns în afacerile locale doar prin această facilitate, în această perioadă. 

Produsul Patria Credit InvestEU poate fi solicitat de orice fermier și/sau mică afacere non-agricolă, care îndeplinește câteva condiții minime: are o firmă mică, cu sub 9 angajați, de peste 1 an de zile,  în orice formă de organizare (SRL, SA, PFA, II, IF) sau este producător agricol individual și solicită un credit de maximum 240.000 de lei, pe care îl folosește pentru a finanța activitatea curentă, investiții, capitalul de lucru sau mixt. 

DefCamp 2024: Peste 2000 de specialiști s-au reunit la București

DefCamp 2024, cea mai importantă conferință regională de securitate cibernetică și hacking, desfășurată la București pe 28 și 29 noiembrie, a evidențiat complexitatea provocărilor digitale actuale și soluțiile inovatoare pentru a le contracara.

Cu participarea a peste 2.000 de experți și profesioniști din întreaga lume, conferința a abordat, printre altele, scenarii în care inteligența artificială poate fi exploatată de atacatori pentru activități malițioase, subliniind atât potențialul, cât și vulnerabilitățile tehnologiilor emergente.

Evenimentul a fost marcat de un incident real care a testat vigilența echipei de securitate: un grup de hackeri ruși a încercat să compromită site-ul și infrastructurile conferinței chiar în timpul desfășurării acesteia.

Atacul, neutralizat rapid în timp real, a demonstrat nu doar gradul ridicat de sofisticare a amenințărilor digitale, ci și importanța esențială a colaborării, inovației și pregătirii constante în domeniul securității informatice pentru a face față unor astfel de provocări.

Cei 60 de speakeri prezenți pe scena DefCamp 2024 au subliniat  necesitatea conștientizării riscurilor cibernetice, a instruirii constante în securitate și a responsabilizării celor implicați în ecosistemul digital.

Controlul strict al accesului la sistemele sensibile și pregătirea împotriva tacticilor de inginerie socială au fost identificate ca principalele priorități, în timp ce abordările de tip „security by obscurity” sunt considerate insuficiente în peisajul actual al amenințărilor.

Experții în securitate cibernetică au subliniat că o strategie de apărare eficientă, aplicabilă atât rețelelor IT, cât și OT, trebuie să includă minimizarea suprafeței de atac, securizarea transferurilor de date și implementarea măsurilor avansate de prevenire a amenințărilor.

Monitorizarea continuă a activităților din rețea, împreună cu actualizarea regulată a sistemelor și software-ului, contribuie semnificativ la prevenirea exploatării vulnerabilităților cunoscute. Investițiile în programe de educație și conștientizare pentru angajați sunt fundamentale, având în vedere că atacurile bazate pe inginerie socială rămân printre cele mai frecvente.

În plus, dezvoltarea unui plan solid de răspuns la incidente și desfășurarea periodică de simulări ajută organizațiile să fie mai bine pregătite pentru eventuale atacuri.

Braiconf relansează magazinul online și lansează noi produse

Compania Braiconf, un producător de cămăși bărbătești din Buzău, relansează magazinul online și extinde portofoliul cu produse dedicate întregii familii și diferitelor segmente de piață.

Astfel, oferta magazinului include, pe lângă tradiționalele colecții bărbătești, și produse pentru femei și întreaga familie, de la cămăși, rochii-cămașă, pijamale confortabile, la așternuturi premium și articole industriale, toate realizate din materiale premium, selectate cu grijă pentru a asigura confort și durabilitate.

Prin această strategie de diversificare a portofoliului, reprezentanții companiei Braiconf își propun să reafirme poziția brandului românesc drept unul de referință în industria textilă locală. 

Garanti BBVA Leasing, împrumut de 20 mil. euro pentru a sprijini IMM-urile din România 

Garanti BBVA Leasing, parte a Grupului Garanti BBVA România, își consolidează angajamentul de a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din România, prin obținerea unui împrumut de 20 de milioane de euro, de la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). Finanțarea va permite companiilor să investească în active, să-și extindă operațiunile și să-și sporească competitivitatea pe piețele locale și internaționale.

Această facilitate marchează cel de-al patrulea acord de finanțare între BSTDB și Garanti BBVA Leasing, de-a lungul parteneriatului care datează de zece ani.

Astfel, cumulat, 42,5 milioane de euro au fost investiți în economia locală, prin finanțarea IMM-urilor de către Garanti BBVA Leasing, cu sprijinul BSTDB.

Peste 500 de companii românești au beneficiat de finanţări prin leasing, ȋn urma acestui parteneriat cu BSTDB, primind sprijin financiar important, care stimulează investițiile, consolidează capacitățile operaționale și promovează reziliența economică pe termen lung. 

Sondaj eJobs și Up România: 76% dintre angajatori vor acorda beneficii de Crăciun angajaților

76% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs și Up România au declarat că au pregătit beneficii de Crăciun pentru angajați, pe care le vor acorda în luna decembrie.

16% nu au avut buget alocat acestui scop, iar pentru 8% încă nu a fost luată decizia finală. La fel ca în fiecare an, cele mai multe companii își vor direcționa fondurile pentru beneficiile de sărbători către primele în bani (beneficiu menționat de 79% dintre respondenți).

40,7% vor face petrecere cu echipa, 33,3% oferă tichete cadou, 28,4% coșuri cu produse specifice de sărbători, 18,5% zile libere suplimentare și 2,5% tichete de vacanță.

În ceea ce privește valoarea pachetului oferit, 28% dintre angajatorii participanți la sondaj au declarat că au la dispoziție un buget cuprins între 200 și 400 de lei. 22% între 400 și 600 de lei și tot la fel de mulți peste 1.000 de lei.

Câte 7% dintre angajatori vor aloca sume cuprinse între 600 și 800 de lei, respectiv între 800 și 1.000 de lei și 6% au un buget  cuprins între 100 și 200 de lei. 

Impactul mesajelor scurte în succesul campaniilor de sărbători

Datele SMSO, o platformă SaaS de comunicare prin SMS și furnizor de servicii de mobile marketing, arată că mesajele scurte au un impact major în succesul business-urilor din e-commerce și nu numai.

Integrarea SMS-ului în strategia de promovare, în special în perioada sezonului de iarnă, oferă retailerilor o oportunitate importantă de a se conecta cu clienții lor într-un mod direct și eficient.

Cu o pregătire adecvată și strategii bine structurate, campaniile prin SMS pot transforma puternic rezultatele vânzărilor. Asta pentru că SMS-ul a devenit un tool esențial, performant și rapid.

Mesajele sunt deschise în proporție de 98% și cele mai multe sunt citite în primele 3 minute de la primire. Totodată, nu necesită conexiune la internet și e compatibil cu toate telefoanele. În plus, costurile reduse și rata ridicată de conversie fac din SMS unul dintre cele mai eficiente canale de marketing.

SMSO propune și o listă de sfaturi pentru business-urile care vor să comunice prin SMS în această perioadă:

  • Utilizarea mesajelor personalizate. Un mesaj personalizat poate face o diferență semnificativă în fidelizarea clienților și în consolidarea relației cu aceștia.
  • Trimitere cu expeditor personalizat. Senderul personalizat ajută pentru vizibilitate, încredere și o rată mai mare de deschidere a mesajelor.
  • Transmiterea mesajelor de mulțumire și felicitărilor specifice. Sărbătorile sunt un moment potrivit pentru a arăta recunoștință și a transmite gânduri bune.
  • Comunicarea programului de sărbători. Orice informație esențială poate fi comunicată rapid, asigurând o planificare bună a fluxului de clienți.


Citeste si