- 21 Ianuarie 2022
Commons Accel caută startup-uri pentru grupa cu numărul 6 a programului de accelerare
”Căutăm startup-uri aflate la început de drum pentru a se dezvolta pe parcursul a 3 luni, în cadrul programului de accelerare. Ne propunem să sprijinim startup-urile care dezvoltă soluții inovatoare si sustenabile și așteptăm cu nerăbdare să cunoaștem minți proaspete și ingenioase”, spun organizatorii acceleratorului.
Commons Accel este un program de accelerare de 3 luni care se concentrează pe sprijinirea antreprenorilor pentru a-și pune ideile de afaceri în aplicare, atingând în același timp obiectivul fiecărui participant - comercializare, scalare, obținerea unei investiții.
Programul oferă peste 75 de ore de training și workshops, startup-urile acceptate trecând prin 3 module de formare intensivă și sesiuni de mentorat, finalizate cu un Demo Day cu sesiuni de pitching în fața investitorilor și a comunității.
De la începutul proiectului și până în prezent, Commons Accel a avut 5 cohorte cu peste 150 de participanți.
Programul de accelerare lansat în 2019, își propune să continue să contribuie la dezvoltarea startup-urilor regionale.
În program sunt implicați peste 80 de mentori și experți de top din diverse domenii de business, iar până în prezent, peste 150 de antreprenori au fost pregătiți în cadrul programului.
Succesul acceleratorului este evidențiat de cele peste 15 startupuri care au primit investiții și a celor peste 30 de startup-uri care au demonstrat o creștere sustenabilă. Detalii despre rezultatele cohortelor anterioare ale Commons Accel puteți afla aici.
Ca urmare a cererilor venite din ecosistemul românesc, echipa de la Commons a decis să diversifice paleta de soluții pentru a include și startup-uri care nu au o componentă
tech.
Un criteriu important este totuși impactul și sustenabilitatea, așa că orice soluții din educație, de dezvoltare sustenabilă orașelor sau a comunității, incluzand mobilitate, proptech sau domeniul energiei verzi, precum și alte arii de business responsabil, sunt potențial potrivite pentru accelerator.
Antreprenorii care vor să se participe la următoarea cohortă sunt invitați să se înscrie până pe data de 28 februarie direct pe site-ul Commons Accel: https://www.commonsaccel.ro.