Compania de IT Accesa, echipă de 1.000 de oameni în România și Europa. Evoluția business-ului

Accesa, o companie de tehnologie parte a grupului Ratiodata, cu sediul în Cluj-Napoca și birouri în Oradea și Munchen, a strâns o echipă de 1.000 de persoane în cadrul birourilor sale europene în 18 ani de prezență pe piață.

Compania a înregistrat o creștere de 17,5% a veniturilor în 2021, datorită noilor parteneriate de business, a extinderii la nivel național, investițiilor masive în programe de învățare și a unui pachet cuprinzător de beneficii, care au diferențiat compania pe piață.

Compania livrează proiecte pentru peste 65 de organizații din toată Europa, de la cele cu acoperire globală, până la startup-uri medii și disruptive.

Accesa a înregistrat o evoluție constantă a businessului, respectiv o creștere de 17,5% a veniturilor anul trecut, iar în prezent a ajuns la 1.000 de oameni în echipă, atât în roluri tehnice, cât și non-tehnice.

”Credem că la baza progresului nostru stă capacitatea de a construi echipe tehnologice puternice, o abordare personalizată a businessului și culturii organizaționale, precum și focusul pe o colaborare reală și autentică. Ne-am construit o reputație de a livra peste 90% dintre proiecte la termen și în bugetul stabilit, iar evaluările noastre interne arată că 90% dintre clienții noștri spun că prin colaborarea cu noi își pot îndeplini obiectivele de afaceri.

Ca reacție la dinamica rapidă a industriei de servicii IT în care operăm și a nevoilor în schimbare ale partenerilor noștri, ne diversificăm în mod constant portofoliul. Asta înseamnă că oferim profesioniștilor IT o gamă mai largă de oportunități, ca parte a proiectelor ce variază în dimensiune și complexitate, și ne asigurăm că dezvoltăm și livrăm soluții care ajută businessul clienților să evolueze”, spune Andrea Marlière, CEO, Accesa.

Compania oferă un spectru larg de servicii IT personalizate, iar prin valorificarea tehnologiilor  mainstream, de nișă sau tradiționale s-a remarcat pe piață ca un partener de încredere pentru organizații, atât din industrii reglementate, cât și nereglementate, oferind experiențe end-to-end și servicii care acoperă evaluarea inițială a nevoilor de business, exerciții tehnice detaliate de arhitectură și design, implementare software sau servicii, precum și asistență post go-live și suport.

Creată pentru a susține atât cerințele actuale ale pieței, cât și pentru a ajuta companiile să devină pregătite pentru viitor din perspectiva digitalizării, compania are o capacitate dovedită de integrare rapidă și de accelerare a tuturor serviciilor sale.

Pe lângă continuarea expansiunii sale la nivel național, Accesa dezvoltă parteneriate de business pe noi piețe, diversificându-și constant portofoliul de servicii pe piețele DACH, Benelux și Marea Britanie, susținându-le în parcursul lor digital.

Devenind parte din Grupul Ratiodata în 2020, Accesa și compania soră RaRo fac parte și din Grupul Atruvia, cu venituri de 1,34 miliarde euro înregistrate în anul financiar 2020.

Grupul sprijină 1081 bănci, inclusiv cele aproximativ 820 de Volksbanks și Raiffeisenbanks din Germania.

Compania contribuie la modul în care industria bancară este remodelată în FinTech, în regiunea DACH.

Compania numără în prezent peste 1.000 de persoane, acoperind atât un nivel tehnic (dezvoltare software, asigurare a calității, design UX/UI), cât și competențe de coordonare (management de produs/proiect, coaching agile, analiză de business).

În ultimii 5 ani, compania și-a dublat numărul de angajați, menținând o creștere medie anuală netă a efectivului de 17% și intenționează să continue recrutarea la nivel național pentru o varietate de roluri atât tehnice, cât și non-tehnice.

”Lucrăm cu diverse companii globale, din industrii precum Retail & Consumer Goods, Manufacturing, Financial Services and Automotive, utilizând cele mai noi tehnologii, precum și o combinație între cele tradiționale și mainstream. Ne  dezvoltăm constant competențele tehnice și cunoștințele din industrie, oferim consultanță, dezvoltăm soluții și oferim suport continuu, aspecte care au rolul de a accelera evoluția businessurilor clienților noștri. Cele 12 arii de competență tehnice (Competence Areas) au devenit anul trecut o parte strategică a structurii noastre organizaționale și continuă să ne consolideze comunitatea tehnică, stimulând totodată inovarea, învățarea continuă și optimizarea celor mai bune practici, care ne permit să oferim în mod constant valoare clienților și partenerilor noștri ”, a declarat Gabriel Sobolu, Chief Technology Officer, Accesa.

Atât Accesa, cât și compania soră RaRo, continuă să faca investitii semnificative în cursuri tehnice și non-tehnice. În 2021, compania a organizat peste 15.000 de ore în cursuri de formare, în 13 programe diferite, având si o creștere cu 140% a numărului de zile petrecute în Community Days.



Citeste si