BizTool.ro: comunicarea de criză – cum o faci și cum depășești o criză de imagine

Orice proprietar de business, sau manager, ar putea ajunge, la un moment dat, să se confrunte cu o criză de imagine, care aruncă o umbră de îndoială asupra sa și a afacerii pe care o conduce.

Nimeni nu-și dorește ca acest lucru să se întâmple, dar după cum spun niște oameni mai înțelepți, este mai bine să te pregătești din timp (să previi ar fi cel mai bine) ca în momentul în care ajungi să fii pus în situația ca numele tău să fie ”pătat”, să știi exact ce ai de făcut ca să depășești o criză de imagine.

Am aflat de la Diana Seceleanu, unul dintre consultații pe care îi regăsiți pe BizTool.ro, marketplace-ul de servicii powered by start-up.ro, câteva trucuri pe care să le puneți în aplicare încă din primele momente de existență ale afacerii.

”Chiar dacă este un business solid, cu principii sănătoase, o reacție grăbită sau, din contră, prea târzie, ar putea amplifica o criză de PR. O alegere inspirată este aceea de a schița un plan de criză, din timp, care să poată fi adaptat, dacă și atunci când va fi nevoie”, este sfatul Dianei.

Astfel, în opinia ei, un antreprenor are două măsuri pre-criză pe care ar fi indicat să le implementeze:

1. Conturează un plan de manageriere a unei crize și actualizează-l la fiecare jumătate de an. ”Acest lucru te ajută și la nivel mental, dându-ți ocazia să accepți faptul că există posibilitatea unei crize, astfel încât să nu te surprindă, dacă se întâmplă și să nu-ți pierzi controlul”.

2. Identifică oamenii potriviți din echipa ta pentru a te baza pe ei într-o eventuală criză sau alege un specialist extern în comunicare, la care să poți apela, atunci când ai nevoie. ”Astfel, economisești timp, dacă și când te vei confrunta cu un episod tensionat”.

”Clarificarea situației în timp real, însă, face posibilă repararea situației și reconstuirea imediată a imaginii. Când avem de-a face cu o criză de PR, importantă este o reacție promptă, dar corectă, către stakeholderii implicați. Spre deosebire de acum un deceniu, spre exemplu, în zilele noastre, crizele de PR se perindă și se amplifică mult mai repede, date fiind rețelele sociale, ceea ce complică lucrurile – de aceea, e bine ca planul tău pre-criză să includă și partea de social media: informează publicul, fii transparent și asumă-ți orice un text, odată publicat, fie că vorbim despre o postare sau un comentariu în numele business-ului tău”, adaugă Diana.

Totodată, un alt sfat al ei este ca atunci când vine vorba de reputația business-ului tău, să te consulți cu un specialist în comunicare. Pe BizTool.ro ai acces la cei mai buni oameni de comunicare de la noi.

Indiferent de decizia pe care o iei în acest sens, Diana recomandă o serie de lucruri pe care să le iei în considerare:

1. Oricât ar fi de tentant, ferește-te de abordarea „Itˈs not me, itˈs you”. Câtă vreme te afli în centrul unei situații critice, care poate escalada în orice moment, o asemenea atitudine ar putea sugera că fugi de responsabilitate, ceea ce ar alimenta comentariile negative și ar conduce repede spre degradarea reputației;

2. Evită atitudinea de „silenzio stampa”. Sigur că e important să-ți acorzi un răgaz, cât să-ți clarifici ce s-a întâmplat, care sunt motivele care au condus la această criză și să-ți pui în ordine modalitățile prin care poți repara. Însă acest lucru nu trebuie să devină abordarea generală și tăcerea pe termen lung poate duce la imposibilitatea reparării imaginii;

3. Fii sincer. Când ești „sub lupă” și toți ochii sunt ațintiți spre tine, lipsa de autenticitate va „țipa” prin toți porii. Sub premisa că niciun business nu este perfect și că toți greșim, dar ne putem îndrepta erorile, onestitatea e una dintre „cheile” pentru a ieși cu bine dintr-un episod tensionat.

”Vremurile în care trăim ne aduc avantajul de a avea, ca background, numeroase cazuri de crize de PR. Asta înseamnă, de de-o parte, că avem o mulțime de cazuri din care putem învăța și, pe de altă parte, că o criză este „perisabilă” și, cu intervenția corectă și strategia potrivită post-criză, lucrurile sunt date uitării, odată cu trecerea timpului”, completează Diana Seceleanu.

Nu în ultimul rând, după cum povestește Diana, redresarea reputației este mai ușoară dacă îți stabilești o strategie de PR clară pentru următoarele șase-12 luni, astfel încât, păstrând linia de onestitate, să conturezi în cadrul câtorva acțiuni de PR ce aduci bun în piață prin business-ul tău și, de ce nu, după o perioadă de timp suficientă pentru a-ți evalua situația, să spui deschis ce ai avut de învățat din criza de imagine, ce măsuri ai luat după aceasta și să-ți asumi lecția însușită.

Pe BizTool.ro, proiect powered by start-up.ro, poți să găsești un specialist, ori poți deveni chiar tu specialist și să le oferi din experiența ta celor care își construiesc acum afacerea. BizTool.ro face curat în toate căutările pe care le faci pe Google după un specialist în grafică, în marketing, după un avocat bun, sau după un consultant care să poată evalua și furniza posibile soluții pentru diferite ipostaze ale afacerii.

După cum spuneam, Diana Seceleanu este unul dintre specialiștii pe care îi regăsești pe platforma BizTool.ro. Dacă vrei să te numeri printre experții care-și pun la dispoziție cunoștințele, ne poti da un mail pe adresa office@biztool.ro.



Citeste si