- 21 Februarie 2017
Cum să îți duci startup-ul de la Podul Izvor la podul Golden Gate
Am dat azi peste un concurs amuzant, dar, în același timp extrem de interesant și folositor pentru fondatorii români de startup-uri. Dacă vreți să vă duceți startup-ul în Silicon Valley, apucați-vă de fotografiat poduri și telefonați-le părinților și prietenilor (nu-i ocoliți nici pe cei de la grădiniță) ca să-i rugați să vă voteze. Veți înțelege imediat de ce.
Mind the Bridge, o organizație cu birouri în Europa și în Silicon Valley care sprijină startup-urile din întreaga lume (au programe precum Startup School, Investors Program, Scaleup Mastery Program) și le facilitează accesul la resursele din cel mai cunoscut ecosistem antreprenorial și tehnologic din lume, organizează un concurs de fotografie care trimite startup-urile câștigătoare la ”școală” în Vale.
Concursul ”Send your favorite startup to Silicon Valley” (trimite startup-ul preferat în Silicon Valley) se desfășoară pe Instagram în perioada 20 februarie – 20 aprilie. Oricine poate nominaliza startup-ul preferat prin simpla mențiune a numelui acestuia în fotografiile pe care le postează pe această platformă.
Singura regulă constă în reprezentarea ideii de pod (fie că este o fotografie a unui pod, sau ceva care să sugereze conceptul de pod) și a folosirii hashtagurilor #picthebridge și #mindthebridge alături de numele startup-ului pe care vor să îl promoveze (cu @numestartup sau #numestartup). Câștigătorii – vor fi aleși din cele mai votate startup-uri – vor câștiga un loc în cadrul programului de antreprenoriat MtB Startup School din San Francisco (cursul valorează cam 5.000 de dolari) în una din seriile anului în curs.
Concursul este deschis tuturor follow-erilor Instagram ai paginii Mind the Bridge. Pentru a fi eligibili, participanții trebuie să urmeze câteva reguli.
- Să fotografieze un pod sau ceva care să sugereze acest concept
- Să urmărească contul de Instagram al @mindthebridge
- Să posteze fotografia pe propriul cont de instagram
- Să folosească hashtag-urile #picthebridge, #mindthebridge și numele startup-ului pe care vor să-l ajute să intre în cohorta de echipe ale programului de antreprenoriat din San Francisco
- Să dea share
Trebuie să aveți în vedere faptul că, indiferent de numărul de like-uri primite, fiecare fotografie va fi notată cu un singur vot (1 cont = 1 fotografie = 1 vot), iar startup-ul care va primi cele mai multe nominalizări (și fotografia asociată numelui) va primi un loc în cadrul Startup School.