Connections lansează dialogsocial.ro, o platformă ce monitorizează toate inițiativele legislative

Compania românească de software Connections Consult lansează o platformă care motorizează toate inițiativele legislative. Scopul acestui proiect este de a facilita comunicarea între organizații guvernamentale și societatea civilă.

Platforma, denumită Dialog Social, a fost realizată printr-un parteneriat cu Confederația Patronală Concordia, organizație care reprezintă mediul de afaceri la dezbaterile publice de la nivelul Guvernului, al Parlamentului și ale structurilor de decizie din România.

Prin colaborarea dintre Connections și Concordia, toate propunerile legislative de la nivel central sunt făcute publice cetățenilor și mediului de business, înainte să fie dezbătute și să devină legi promulgate sau abrogate de organismele statului, pe platforma www.dialogsocial.ro

Platforma integrată permite atât consultarea inițiativelor legislative, cât și descărcarea documentelor asociate unei inițiative legislative în original și în format editabil, dar și consultarea pe verticală în interiorul structurilor partenerilor de dialog prin tabele comparative cu legislația în vigoare versus forma propusă.

De asemenea, platforma Dialog Social este un loc de dezbatere virtual a pozițiilor firmelor și ONG-urilor față de proiectele de acte normative și orice alte subiecte din viața publică, care ulterior sunt susținute în Parlament de reprezentanți ai Concordia, ai sindicatelor, patronatelor și societății civile.

”Prin dezvoltarea platformei Dialogsocial.ro, este asigurată o comunicare transparentă și eficientă între organismele statului reprezentanții mediului privat, al angajatorilor și ONG-uri, o colaborare de care România are nevoie. Cu scopul de a fi instrument interactiv de luare a deciziilor pentru a promova un dialog sănătos între părțile implicate, această platformă unică reprezintă cea mai digitalizată modalitate de legătură între stat și societatea civilă în privința dialogului social”, declară Radu Marcu, Software Chief Operating Engineer la Connections Consult. 

Pentru dezvoltarea platformei au fost folosite tehnologii moderne și funcționalități de automatizare pentru a monitoriza în timp real inițiativele legislative și pentru a oferi acces facil utilizatorilor în portal, dar și pentru o navigare ușoară și intuitivă pe site.



Citeste si