Consultanță în negociere și vânzări pentru antreprenori. Banii merg spre Asociația Magic

Leverage Negociation, o companie de training și consultanță în negociere, lansează o inițiativă prin care își propune să ajute, simultan, atât mediul de business, cât și pe cel medical, în contextul coronavirusului.

Leverage lansează proiectul Leverage Together, împreună cu Asociația Magic. Prin intermediul acestuia, consilierii Leverage organizează și facilitează grupuri virtuale de lucru pentru mediul de business din România, participanții plătesc o taxă pe care ei înșiși o stabilesc, iar Asociația Magic transformă toate fondurile strânse în echipamente de protecție pentru sistemul medical.

Pandemia coronavirusului este o criză cu dublu impact: pe de o parte, vorbim despre o criză sanitară fără precedent, în care personalul medical este cel mai expus riscului infectării, ca urmare a lipsei echipamentelor de protecție absolut necesare.

Pe de altă parte, pandemia se transformă treptat și într-o criză economică, ce afectează deja numeroase domenii și businessuri, în mod special pe cele antreprenoriale, puse în situația de a găsi strategii urgente de supraviețuire.

În acest context, Leverage și Asociația Magic inițiază proiectul Leverage Together, ca un răspuns atât la provocările sanitare, cât și la cele economice și financiare determinate de criza în care ne aflăm la nivel global.

Ce este Leverage Together și cum funcționează?

Leverage Together este un proiect care își propune să transforme expertiza și timpul consilierilor în negociere de la Leverage în resurse concrete pentru lupta împotriva coronavirusului.

- Echipa Leverage organizează periodic grupuri virtuale de lucru cu antreprenori și reprezentanți ai mediului de business. În cadrul acestora, se expun probleme și se caută activ soluții pentru provocările individuale ale fiecăruia dintre participanți;

- În urma încheierii ședințelor de lucru, fiecare participant decide suma pe care o oferă în contul consilierii primite și a ideilor schimbate;

- Fondurile primite se transformă automat în donații preluate direct de către Asociația Magic;

- Echipa Asociației Magic colectează donațiile în cadrul Fondului de Urgență pentru Spitale, iar acestea se transformă în resurse concrete pentru sistemul medical: aparatură și echipamente de protecție, cum ar fi combinezoane, măști, mănuși.

”La fel ca mulți alți reprezentanți ai mediului privat de business, ne-am întrebat și noi la începutul acestei perioade dificile – cum putem contribui prin ceea ce știm la ameliorarea chiar și cu 1% a situației complicate în care ne aflăm cu toții. Așa am ajuns la proiectul Leverage Together. Practic, fiecare dintre cei implicați pune la comun ce știe să facă mai bine și ce stă în puterea lui, în lupta împotriva coronavirusului. Din rolul nostru dublu – suntem atât consilieri care au lucrat de-a lungul timpului cu multe businessuri antreprenoriale, cât și antreprenori la rândul nostru –, încercăm să sprijinim cu cele mai bune soluții mediul de afaceri de la noi, care trece acum prin necesitatea unor reașezări și renegocieri cu toți stakeholderii. Avem, de asemenea, experiența unei alte crize economice în 2008, ceea ce ne-a învățat să avem răbdare, să vedem ce este în controlul nostru și să ne uităm și la oportunitățile generate de fiecare situație dificilă. Asta vom încerca să facem și în cadrul grupurilor de lucru online pe care le vom iniția”, a declarat Radu Glonț, Consilier în Negociere la Leverage și inițiator al proiectului.

Primul grup virtual de lucru este programat pe data de 9 aprilie, între orele 16:00 și 17:30. Înscrierile se fac aici, în limita locurilor disponibile. Grupurile de lucru online vor continua pe parcursul lunii aprilie, în fiecare marți și joi, de la aceeași oră.

Leverage este o companie de training și consultanță în negociere, fondată în 2012 de Sabin Gîlceavă. Compania a adus în premieră pe piața din România instrumente și experiențe de la Program on Negotiation (programul etalon în negociere dezvoltat de Harvard Law School, MIT și Tufts University).

Specialiștii Leverage au peste 20 de ani de experiență în vânzări, consultanță și training. Serviciile oferite de aceștia sunt atât programe in-house, cât și ședințe individuale de consiliere și posibilitatea de reprezentare directă în negocierile cu miză mare.

Printre tipologiile de negocieri în care sunt implicați, de obicei, reprezentanții Leverage se numără: exit-uri, fuziuni, achiziții, negocieri cu furnizori de toate tipurile, negocieri cu buyerii, negocieri cu investitorii.



Citeste si