- 7 Aprilie 2020
Consultare publică și măsuri pentru antreprenori. Construim împreună viața după COVID-19
În acest context, Ingenius HUB, prin Rețeaua Ingenius NET, a lansat în aceste zile o cercetare privind impactul COVID-19. Datele colectate vor fi utilizate pentru a fundamenta un memorandum adresat Președinției, Guvernului și autorităților locale, care să conțină un set coherent de măsuri necesare sprijinirii organizațiilor românești în contextul crizei generate de COVID-19.
Demersul echipei Ingenius HUB este alimentat de neliniștea crescândă din toate zonele relevante pentru economie românească: companii, organizații non-profit, instituții publice sau de cercetare.
”Am decis să realizăm o evaluare realistă și corectă a situației, astfel încât în baza acesteia să putem construi un apel unitar către autoritățile îndreptățite să aplice un set închegat de soluții adaptate la nevoile și așteptările reale ale mediului de afaceri. Dacă dorim să obținem măsuri concrete și cu adevărat utile de la guvern, este necesar să le formulăm împreună și să le fundamentăm pe cifre concrete, pentru a putea intră în normal în cel mai scurt timp. Avem nevoie de scutiri sau amânări la plata de taxe, de finanțări ușor de accesat în scurt timp, de mecanisme de redresare pentru industriile cele mai afectate și nu numai. Dar orice măsuri vor fi adoptate, ele trebuie să reflecte voința și să răspundă la nevoile tuturor antreprenorilor, și nu se pot formula fără o consultare reală la nivel național”, spune Rodica Lupu, fondator Ingenius HUB.
Astfel, organizațiile care doresc să participe la această cercetare pot accesa chestionarul pe acest link . Participarea la studiu este o oportunitate de a furniza un input real care să ducă mai departe la propuneri fezabile.
Participanții vor avea acces în final la rezulatele acestuia și vor putea face ei înșiși propuneri în cadrul memorandumului care va fi realizat la final. În plus, Ingenius NET pune la dispoziția acestora, în mod gratuit, una dintre publicațiile rețelei - Ghid de inovare pentru IMM-uri, Barometrul IMM-urilor din România 2020 sau Metodologie pentru dezvoltarea de microclimate care susțin crearea și dezvoltarea startup-urilor.
”În același timp, invităm toate organizațiile cu obiective comune, să se alăture acestui demers și să participe activ la elaborarea unui set de măsuri comun, ce va fi pus în dezbatere prin consultări publice ce urmează a fi organizate online, zilnic, începând din 23 aprilie”, afirmă Rodica Lupu.
Ingenius NET este o rețea de stakeholders interesați de dezvoltarea antreprenoriatului în România, precum și de sprijinirea cercetării și inovării, în special în industriile strategice. Astfel, din Ingenius NET fac parte autorități publice, universități, companii, ONG-uri și structuri patronale, acestea din urmă fiind și actori importanți în susținerea inițiativelor.