Coronavirus | Banca Centrală Europeană, plan de urgență cu 750 mil. euro

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat un plan de urgență prin care va cumpăra obligaţiuni în valoare totală de 750 miliarde euro.

Decizia BCE vine ca răspuns la condiţiile economice şi financiare deteriorate din cauza pandemiei de coronavirus.

BCE spune că programul ce se va desfăşura anul acesta va acoperi atât datoriile suverane cât şi datoriile corporate.

”La vremuri extraordinare cer măsuri extraordinare. Angajamentul nostru faţă de euro nu are limite. Suntem determinaţi să folosim întregul potenţial al instrumentelor noastre, în cadrul mandatului nostru”, a spus Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene.

Denumit Programul de Achiziţii Urgente în Pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme – PEPP), acesta se va desfăşura până când criza coronavirus va fi depăşită.

BCE a decis să extindă gama de active eligibile pentru program şi către o facilitate comercială pentru instituţii non-financiare. Totodată, banca va relaxa standardele pentru sumele colaterale pe care le impune băncilor, pentru a le permite acestora să atragă mai mult capital raportat la active.

”Consiliul guvernator al BCE își ia angajamentul să îşi joace rolul în susţinerea tuturor cetăţenilor din zona euro în aceste timpuri pline de încercări. Consiliul guvernator va face tot ce este necesar în mandatul său”, au precizat reprezentanții BCE.



Citeste si