Coronavirus | Bittnet își ține adunarea acționarilor în format digital

Ca răspuns la măsurile guvernamentale care au ca scop limitarea răspândirii focarului COVID-19 (coronavirus), Grupul Bittnet (BNET) organizează pe 29 aprilie, pentru prima dată în România, o Adunare Generală a Acționarilor, complet electronică.

Pe durata desfășurării AGA, investitorii vor vota, printre altele, distribuirea de dividende sub formă de acțiuni gratuite în urma capitalizării profiturilor din anii precedenți în valoare de peste 8 milioane de lei. Dividendele sub formă de acțiuni vor avea o rată de distribuție de 7 acțiuni gratuite pentru fiecare 10 acțiuni deținute.

Având în vedere Decretul militar de instituire a stării de urgenta și măsurile de prevenție luate de autoritățile, precum limitările privind adunările de persoane pe teritoriul României, Consiliul de Administrație al companiei a decis să ofere acționarilor Bittnet oportunitatea de a participa la distanță la Adunarea Generală a Acționarilor, desfășurată în totalitate online.

În acest scop, accesul acționarilor la ședința AGA va putea fi făcut accesând pagina de internet dedicată, https://bittnet.ro/go/aga2020, folosind fie conexiune la internet, fie conexiune telefonică, conform instrucțiunilor tehnice ce vor fi disponibile pe pagina respectivă în ziua desfășurării adunării, și anume 29 aprilie.

Acționarii vor putea accesa sistemul de pe orice dispozitiv electronic ce are o conexiune la internet. După accesarea sistemului de teleconferință, acționarul va putea vedea transmisiunea video a ședinței AGA.

Acționarii care vor participa prin mijloace electronice conform procedurii, vor avea acces la o comunicare bidirecțională in timp real, care le va permite acestora să se adreseze de la distanta și să primească informații în timp real prin intermediul platformei online.

În cadrul ședinței, acționarii care participă prin sistem webex de videoconferință vor putea adresa întrebări în scris în fereastra dedicată de chat, iar acționarii care participă prin telefon, vor putea adresa întrebări prin telefon.

“În ciuda circumstanțelor actuale, dorim să ne asigurăm că toți acționarii Bittnet au posibilitatea de a participa la Adunarea Generală a Acționarilor și de a interacționa cu managementul, de a pune întrebări și de a-și exprima voturile asupra tuturor punctelor de pe ordinea de zi. Fiind o companie de tehnologie, considerăm un avantaj faptul că ne putem folosi de soluțiile pe care le avem la dispoziție pentru a ne asigura că sunt respectate drepturile tuturor acționarilor noștri”, a declarat Cristian Logofătu, cofondator și membru al consiliului de administrație Bittnet Group.

Pentru transmiterea în mod electronic a voturilor, acționarii au la dispoziție două formulare electronice de vot online, care vor fi accesibile începând cu data de referință a Adunării Generale a Acționarilor și până la momentul închiderii rundei de vot anunțată ca atare de Președintele de ședință la finalul fiecăreia dintre ședințele Adunării Generale a Acționarilor (AGOA și respectiv AGEA). Aceasta înseamnă că acționarii au la dispoziție o săptămână întreagă pentru a-și exprima voturile și a le transmite grupului Bittnet.

Ca urmare a nevoii crescute venită din partea angajaților companiilor românești de a lucra de acasă, datorită situației actuale cauzată de COVID-19 (coronavirus), grupul Bittnet anunța încă de acum o săptămână că, împreună cu partenerii săi, va oferi soluții tehnologice gratuite pentru asigurarea continuității activităților de business de zi cu zi.

 


Citeste si