- 10 Aprilie 2020
Coronavirus | IKEA va dota unitatea medicală amenajată de Auchan și Leroy Merlin
IKEA s-a alăturat demersului început de Auchan și Leroy Merlin pentru proiectul de amenajare a unității de suport medical Bucureștii Noi. În acest sens, compania sprijină eforturile de amenajare a acestei clădiri oferind articole textile și mobilier în valoare totală de peste 85.000 euro.
”Suntem recunoscători echipei IKEA pentru că a înțeles necesitatea și importanța acestui proiect și a răspuns rapid invitației noastre. Jos pălăria în fața acestui exemplu de implicare concretă, la obiect, pusă în practică în timp foarte scurt. Contribuția IKEA și a celorlalți parteneri care deja s-au alăturat acțiunii noastre și cărora le mulțumim, ne ajută să facem pași importanți în realizarea proiectului. Relansez apelul către companii și către oamenii de business: veniți alături de noi, avem nevoie de susținere pentru a realiza acest centru de suport medical, în care vor fi tratate cazuri ușoare și medii, împreună putem ajuta spitalele și cadrele medicale din linia întâi”, a declarat Ionuț Ardeleanu, director general Auchan Retail România.
Suprafața de 7.500 metri pătrați este în plin proces de echipare și urmează să acomodeze 350 de paturi, containere de cazare pentru medici, containere sanitare și dușuri pentru pacienți, zone distincte de luat masa pentru cadre medicale și pacienți, asigurându-se astfel condiții decente de îngrijire pentru cazurile noncritice. De asemenea, pacienții și personalul medical vor avea mesele zilnice asigurate, precum și servicii conexe de funcționare a spațiului.
Companiile sunt invitate să se implice și pot apela numărul de telefon 0374 45 46 41, de luni până vineri între orele 9-18, sau pot scrie la adresa: sustin@auchan.ro. De asemenea, donații mai pot fi făcute și prin intermediul Asociației Zi de Bine – 0725565375/ contact@zidebine.ro. Toate informațiile despre proiect pot fi consultate pe www.auchan.ro.