Coronavirus | Industriașii din România cer măsuri proporționale cu riscul

Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR) a dat publicității o scrisoare deschisă adresată Președintelui României, Primului Ministru al României, precum și Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în care fac un apel la luarea unor măsuri imediate și proporționale cu situația și riscul pentru economia României.

”Uniunea Generală a Industriașilor din România - UGIR este pe deplin conștientă de perioada extrem de dificilă pe care economia țării noastre va fi nevoită să o traverseze în perioada următoare. Propunerile de măsuri promovate până în acest moment sunt cel puțin timide și lipsite de amploarea de care este nevoie. Nu este nici momentul potrivit, nici cazul, ca autoritățile statului nostru să fie creative cu privire la măsurile ce se impun a fi adoptate. Această tergiversare a luării unor decizii și măsuri ferme induce o stare de incertitudine și nu este benefică și nici încurajatoare pentru societatea noastră: nici pentru întreprinzători, nici pentru investitori, nici pentru salariați”, spun reprezentații UGIR.

În opinia acestora, o situație excepțională, cum este cea în care a intrat economia noastră acum, cere adoptarea unor soluții excepționale.

”Nepublicarea Hotărârilor de Guvern din ședința din data de 18.03.2020 în Monitorul Oficial adâncește incertitudinea și invariabil conduce la adâncirea crizei. Operaționalizarea măsurilor, oricare ar fi ele, presupune la rândul său un timp minim necesar. Pentru toate companiile și întreprinzătorii din România acest timp este deja un lux pe care nu ni-l permitem”, spun industriașii români.

În acest context, oficialii UGIR fac apel la autoritățile statului român pentru a acționa în direcția asigurării ajutorului financiar necesar pentru măsurile ferme de care are nevoie acum și va avea și mai mult nevoie în viitorul apropiat economia României:

  • Preluarea soluțiilor legislative din Germania și Franța, sau alte state membre U.E. în privința relațiilor de muncă și scutirilor/înlesnirilor oferite angajatorilor si, indirect, angajaților.
  • Contractarea unor credite de la BERD, BCE care să acopere măsurile ferme asumate de Autorități.
  • Rechiziționarea resurselor naturale necesare acoperirii garanțiilor pentru credite luate de stat în scopul salvării economiei. Rechiziționarea resurselor naturale va fi făcută pentru perioada de timp necesară să acopere rambursarea acestor credite.
  • Concret, în opinia membrilor UGIR sunt prioritare: 

    −          Adaptarea Codului Muncii cu privire la clarificarea condițiilor de muncă flexibilă, pentru a crește șansele de păstrare a locurilor de muncă fixe ale angajaților, dar și pentru a flexibiliza angajarea temporară. Telemunca, munca la domiciliu, munca cu program flexibil/ decalat/ temporar trebuie să devină aplicabile.

    Exemplu poate fi sistemul „Kurzarbeit” din Germania prin care, în situații de criză, angajatorul cade de acord cu angajații asupra reducerii programului de lucru cu reducerea proporțională a salariului, iar Guvernul preia diferența. Astfel, în loc să fie vorba doar de șomaj tehnic, în care Guvernul preia tot costul indemnizației (în limita salariului mediu brut pe economie), am putea avea situații flexibile, în care angajații ar lucra un număr redus de ore sau cu program decalat, iar Guvernul ar prelua un cost mai mic și activitatea economică ar putea fi menținută.

    −          Utilizarea sumelor/instrumentelor de garantare puse la dispoziția statelor membre de către Comisia Europeană (prin CE, BEI, BERD, BCE).

    −          Realocarea sumelor necheltuite din fondurile europene către apeluri de proiecte cu aprobare rapidă, de valoare medie (200 mii - 1 milion euro), care să fie disponibile pentru angajatorii ce doresc să facă investiții care să securizeze locurile de muncă, indiferent de domeniul de activitate.

    −          Lansarea de investiții publice, în special cele ce presupun lucrări de construcții, inclusiv prin accesarea de fonduri europene pentru finanțarea acestora (discuții rapide cu Comisia Europeană privind procedura de realocare a fondurilor încă necheltuite).

    ”Mediul de afaceri din Romania consideră esențial primirea sprijinului solicitat pentru a susține economia și a securiza locurile de muncă. Este vital ca în această perioadă fiecare român să simtă protecția Statului în care trăiește, plătește impozite și a cărui funcționare o susține. Ne exprimăm disponibilitatea de a participa la configurarea măsurilor ferme pe care le solicităm”, afirmă George Constantin Păunescu, președinte UGIR.



    Citeste si