- 24 Martie 2020
Coronavirus | SAP oferă software gratuit pentru lupta împotriva Covid-19 pentru instituții din învățământ și sănătate
Soluțiile vor ajuta pe de-o parte companiile și angajații să facă față impactului muncii de la distanță, iar pe de altă parte autoritățile, prin facilitarea pre-screening-ului de Covid-19, identificând cetățenii cu risc ridicat și îndreptându-i către resursele adecvate. Instituțiile de învățământ pot utiliza, de asemenea, software-ul pentru a se asigura că elevii, studenții și profesorii sunt în siguranță și sănătoși și că își pot continua cursurile online într-un mod eficient.
”Ne aflăm în această situație împreună: angajați, angajatori, sector public sau privat. Modul în care gestionăm și analizăm nevoile și experiențele oamenilor devine critic pentru continuitatea mediului economic și a societății în general, de aceea expertiza SAP și Qualtrics este pusă acum la dispoziția tuturor pentru a trece împreună peste această criză”, a declarat Irina Tache, HXM Sales Executive SAP România.
XM Remote Work Pulse - cum să-ți ajuți angajații să lucreze eficient de acasăUn număr în creștere de angajați lucrează de acasă, iar situația fără precedent generează incertitudine atât la nivel personal, cât și profesional, mulți dintre ei s-ar putea simți copleșiți în această perioadă. Așadar, pentru companii devine tot mai importantă întărirea culturii organizaționale, menținerea unor legături strânse, comunicarea regulată și rezolvarea sarcinilor de lucru într-un mod eficient. Pentru a veni în întâmpinarea acestora, SAP oferă gratuit companiilor soluțiile XM Remote Work Pulse, soluții predefinite care acționează ca un barometru live în înțelegerea nevoilor, provocărilor și stărilor de sănătate psihică și fizică a angajaților.
Public Health Covid-19 Pre-screening & Routing – pentru organizații de sănătate publicăÎn contextul pandemiei de Covid-19, publicul se confruntă cu o multitudine de informații: posibile simptome, incidente ale comunității, diverse reglementări etc. Volumul mare de apeluri către instituțiile și organizațiile guvernamentale creează o serie de provocări, de la imposibilitatea de a oferi tuturor celor în nevoie asistența solicitată, până la faptul că organizațiile de sănătate publică au dificultăți în a înțelege care sunt cele mai mari nelămuriri ale populației și a-și concentra eforturile în aceste direcții.
În acest sens, SAP oferă acces gratuit la soluția XM Covid-19 Pre-Screening & Routing, soluție pre-configurată, care poate ajuta organizațiile și publicul larg prin două măsuri: elaborarea unui sondaj care ajută la trierea nevoilor de informare ale publicului înainte de a suna departamentele publice de sănătate și oferirea unui raport care prezintă clar topul celor mai solicitate informații și volumul real al cererilor. Cu ajutorul acestei soluții, organizațiile pot beneficia de o reducere a numărului de apeluri, se pot concentra asupra pacienților aflați într-un stadiu critic și îi pot direcționa către resursele potrivite.
Healthcare Workforce Pulse XM Solution – pentru lucrătorii din sistemul de sănătateSpitalele se confruntă în prezent cu un volum din ce în ce mai mare de pacienți infectați, o cerere crescută de echipamente și necesitatea de a acorda prioritate procedurilor și operațiunilor non-COVID-19. Soluția Healthcare Workforce Pulse este concepută pentru a ajuta comunitatea medicală în lupta împotriva virusului COVID-19 pentru a răspunde rapid la feedback-ul angajaților, inclusiv la cererile de echipamente, problemele de siguranță și solicitările de sprijin emoțional.
Soluția COVID-19 Dynamic Call Center Script a fost creată pentru a ajuta departamentele de call-center din sistemul de sănătate să ofere publicului informații și răspunsuri relevante la întrebările acestora despre COVID-19. Angajații din call-center pot realiza un triaj inițial al simptomelor, se asigură că apelanții primesc cele mai relevante informații și țin sub supraveghere cei mai importanți metrici: volumul de apeluri, subiectele de îngrijorare, locații geografice și multe altele.
Remote Learning Pulse XM Solution – pentru elevi și studențiAceste soluții ajută instituțiile de învățământ să se asigure că elevii și studenții sunt sănătoși și pregătiți pentru a face trecerea la programe de învățare la distanță. Higher Education: Remote Learning Pulse XM Solution (pentru colegii și universități) și K-12 Education: Remote Learning Pulse XM Solution (pentru grădinițe, școli și licee) constau în câte două sondaje – Snapshot și Check-In – ambele create de cercetătorii Qualtrics XM. Fiecare dintre aceste sondaje vine, de asemenea, cu propriul său raport integrat.
Instituțiile de învățământ au, de asemenea, posibilitatea să ia pulsul și cadrelor didactice cu soluția Remote Educator Pulse. Soluția ajută managementul acestor instituții să descopere dacă profesorii sunt pregătiți pentru a preda cursuri la distanță și pentru a rămâne conectați în această perioadă de criză.