Coronavirus | Startup-ul ThinkOut, servicii gratuite de prognoză de cash-flow

Fondatorii startup-ului ThinkOut se alătură demersurilor făcute de alte startup-uri, companii și organizații de la noi și își pun la dispoziție, în mod gratuit, serviciile și experiența pentru a ajuta micii antreprenori români.

”Pe scurt, am suspendat abonamentele și oferim ThinkOut gratuit tuturor celor interesați de analiză și prognoză de cash flow”, a spus Cristi Bârlădeanu, fondatorul ThinkOut, un serviciu de organizare a cheltuielilor și veniturilor, într-o postare pe Facebook.

ThinkOut e un manager de cash flow, pentru managerii care vor să vadă cum vor fluctua veniturile în următoarea perioadă și ce investiții pot face. E o aplicație potrivită pentru cei care au business-uri mici, cu venituri fluctuante. 

”În ultimul an am discutat cu mulți antreprenori, atât din România, cât și din afară, despre ce înseamnă managementul încasărilor și plăților pentru ei și ce funcționalități noi, utile planificării financiare, și-ar dori să găsească într-o platformă online. La începutul acestui an am lansat o nouă versiune a aplicației care să răspundă acestor nevoi. Ne-am gândit la module de bugetare, la marcarea transferurilor între conturile proprii, la managementul mai multor companii, la plăți recurente, la algoritmi de prognoză, toate, în primul rând, pentru a preveni momente de criză. Eram pregătiți cu un mesaj lung despre noile funcționalități la început de martie. La ce se întâmplă acum, recunoaștem, nu ne-am gândit.

Înțelegem și împărtășim nesiguranța cu care se confruntă firmele mici în momentele acestea. Suntem și noi parte din această lume, lucrăm cu și pentru firme mici și mijlocii. Nu putem face foarte multe, din păcate, pentru clienții noștri, însă ce putem face e să suspendăm integral plata abonamentelor pe o perioadă nedefinită, oferind ThinkOut gratuit. Nu știm cât va dura această criză, dacă vorbim de două luni sau mai mult, dar vom încerca să fim cât mai aproape și cât mai mult timp un sprijin și nu o grijă în plus.

Vă stăm la dispoziție pentru orice întrebare apare. Ne-am bucura să aflăm care sunt nevoile voastre de acum în ceea ce privește managementul de cash flow, scenarii și prognoze. Vrem să putem oferi o soluție care să vă ajute cu adevărat și să vă ușureze munca. Dacă putem fi de folos cu ceva nu ezitați să ne dați un semn”, a spus Cristi.

Poți să citești povestea pe larg a aplicației ThinkOut în acest material.



Citeste si