Coronavirus | Symphopay și Kapsch, soluții de plată pentru comercianți

Trăim o realitate în care comportamentul de plată a evoluat brusc de la în mare parte cash către majoritar online și contactless. Dacă până acum cardul era preferat în locul cash-ului doar dintr-un motiv de comoditate, la acesta s-au adăugat și cele legate de siguranță personală și prevenție.

În condițiile actuale de diminuare puternică a spațiilor comerciale deschise ca urmare a măsurilor de protejare a angajaților și clienților, comercianții urmăresc să dezvolte canale alternative de vânzare, precum multiplicarea sau crearea de noi puncte de prezență adaptate la situația curentă. Printre acestea, accelerarea soluțiilor de tip self-service prin intermediul cărora clienților le este prezentat întreg portofoliul de produse fac parte din strategiile de viitor.

În plus, ofertele pot fi complementate cu servicii adiționale precum “reîncărcare electronică”, ”plată facturi și asigurări” și multe altele. De asemenea, din ce în ce mai populare devin soluțiile de tip “self-checkout” (asociate sau nu cu lockere), ce vin cu procese optimizate, scădere substanțială a costurilor asociate și flexibilitate oferită clienților.

Având în vedere toate aceste lucruri, startup-ul românesc Symphopay împreună cu subsidiara locală a grupului austriac Kapsch și mai multe bănci partener, au dezvoltat o soluție integrată ce poate fi implementată în aproape orice scenariu de business care presupune plata neasistată a serviciilor/produselor oferite de către comercianți.

“Dacă până acum comerțul însemna închirierea și amenajarea unui spațiu operat de către o echipă de oameni și încărcat cu stocuri de produse, putem spune că azi, datorită tehnologiei, putem deschide puncte de prezență și/sau oferi servicii adiționale în formule mult mai compacte, scalabile și flexibile. La fel cum comerțul online a extins afacerile în ultimii 15 ani, la fel putem spune că, de acum, punctele de vânzare de tip kiosk sau self-service vor crește vânzările la costuri mult mai mici”, spune Daniel Nicolescu, CEO Symphopay.

”La fel ca oricare dintre activitățile economice, comerțul se află în fața unor provocări deosebite în această perioadă. Minimizarea interacțiunii cu clientul coroborată cu asigurarea unei experiențe complete de cumpărare cu posibilitatea extinderii serviciilor și produselor oferite vor sprijini companiile din retail să se poziționeze mai bine în relația cu cei pe care îi deservesc. Prin eforturile de inovare, echipa Kapsch a construit o soluție care împreună cu platforma Symphopay sporește calitatea interacțiunii dintre cumpărători și comercianți”, a declarat Liviu Bozga, Director General Kapsch România.

Parteneriatul dintre Symphopay și Kapsch pune laolaltă competențele celor două companii în serviciile de integrare a proceselor de plată pentru a veni cu soluții inovative de susținere a comercianților în eforturile de menținere a relației cu clienții lor.

Astfel, terminalele de plată propuse de Kapsch sunt integrate funcțional cu platforma Symphopay, beneficiind și de flexibilitatea sistemului de operare Android care adaugă în plus un ecran touchscreen și extinde astfel funcționalitățile legate de operarea vânzărilor, fiind astfel pregătite să răspundă unor multitudini de nevoi de servicii în regim self-service. 

Soluțiile de plată multi-bancă, self-service, self-check-out Symphopay și-au dovedit eficacitatea în showroom-urile eMAG, acolo unde, în colaborare cu Banca Transilvania și Alpha Bank, pentru clienții care optează pentru utilizarea automatelor Priority Pay timpul de efectuare a plății și obținere a dispoziției de ridicare a produselor s-a micșorat la o medie de 20 de secunde. Astfel, aceștia au posibilitatea de a intra în posesia produselor comandate mai repede, fără a mai aștepta la casierie.



Citeste si