Creștere de cel puțin 30% pentru sectorul de e-commerce în 2021

Accelerat de pandemie, sectorul de e-commerce din România a fost estimat la 5,6 miliarde de euro în 2020, conform cifrelor oficiale GpeC și ARMO (Asociația Română a Magazinelor Online), cu 30% mai mult decât în 2019. Potrivit Ralucăi Radu, country manager Answear.ro, sectorul de e-commerce va crește cu cel puțin 30% și în acest an.

Cum se văd schimbările din e-commerce, retail și logistică produse anul trecut din perspectiva jucătorilor care activează în aceste sectoare? Cum ar trebui optimizate procesele logistice și zona de experiență oferită clientului, pentru ca interacțiunea dintre acești actori să se desfășoare cât mai armonios? Acestea au fost câteva dintre temele care s-au dezbătut în cadrul unui webinar e-commerce organizat de startup-ul LogTech Postis. Evenimentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, iar invitații au vorbit, printre altele, despre provocările aduse de pandemie în retail, dar și despre impactul asupra comportamentului consumatorilor în ceea ce privește cumpărăturile online. 

Noriel: creșterea pe zona online a fost de peste 100% în 2020 

Anul 2020 a provocat compania Noriel să iasă oarecum din tipare. Cu afaceri preponderent offline – 83 de magazine în țară – cea mai mare provocare a fost să mute business-ul din offline în online. Dacă piața online a crescut anul trecut cu 30%, creșterea pe zona online a fost de peste 100% pentru Noriel.

”2020 a fost un an de management de criză. Pandemia ne-a prins pregătiți, pentru că aveam o infrastructură scalabilă, aveam stocuri suficiente și procese logistice scalabile și parteneriate cu firme de curierat care s-au descurcat extrem de bine să realizeze livrările. Ne doream o experiență de omnichannel foarte bine pusă la punct. Clienții au rămas alături de brand și au început să cumpere din online. Jucăriile și jocurile au fost modalități esențiale de a petrece timp de calitate cu familia”, a declarat Cristina Popa, Board Member & E-commerce Director Noriel, în cadrul webinarui. 

Pandemia a accelerat planurile de business ale Noriel și, în general, proiectele majore au fost puse în practică, unul dintre acestea fiind implementarea platformei Postis, pentru optimizarea proceselor de livrare. Deschiderile de magazine au fost, însă, amânate.

Tot anul trecut, Noriel a lansat un supermarket online, a dezvoltat categoria de cărți și a introdus una cu tematică sportivă, dar și o componentă de travel, cu produse conexe universului copiilor.

Conform Cristinei Popa, anul 2021 a început relativ bine pentru companie, pe online creșterile se păstrează destul de mari, însă offline-ul încă suferă.

”În prezent, se observă o îmbinare frumoasă între offline și online. Începe să crească partea de click & collect – clienții își aleg produsele online și le ridică din magazine. Dacă înainte de pandemie ponderea online era destul de mică, acum am ajuns la două cifre. Traficul pe mobil a fost peste 80% anul trecut și s-a menținut la cote ridicate. În ceea ce privește categoriile de produse, în 2020 am observat o creștere a vânzărilor de jocuri și a consumabilelor pentru bebeluși (pamperși, biberoane, lapte praf etc.). Anul acesta, ne-am întors la aceleași tendințe din 2019 și nu mai vedem aceleași accelerări ale acestor categorii”, mai spune Cristina Popa. 

Investitițiile Noriel în perioada următoare sunt direcționate către implementarea unei soluții CRM și către diversificarea metodelor de livrare care să-i asigure companiei o scădere a ratei de retur.

Online-ul reprezintă 60% din vânzările Nemira

Pentru editura Nemira, luna martie a anului trecut a adus o scădere a vânzărilor de 70-80%, odată cu închiderea librăriilor. Dacă înainte de pandemie, 50% din cifra de afaceri venea din vânzările online, în prezent ponderea este de 60% din vânzări. Cu toate acestea, oricât de mult a crescut zona de online, aceasta nu a putut compensa vânzările din librării.

”Am avut foarte multe scenarii pe care le-am activat. Am păstrat o legătură foarte strânsă cu comunitatea de cititori și acest lucru ne-a ajutat foarte mult, pentru că am reușit să recrutăm cititori noi în online. Am accesat toate proiectele care erau pe lista de nice to have și am investit timp și resurse în aceste idei, exploatând la maximum tot ce s-a putut, luând decizii foarte rapid”, precizează Cătălina Nicolau, Project Manager Nemira Publishing House, în cadrul unui webinar e-commerce organizat de Postis, primul start-up LogTech din România.

Târgurile de carte – un moment prielnic de întâlnire cu cititorii față în față – au fost amânate și mutate în online. Deși s-a pierdut din interacțiune, au putut astfel participa cititori atât din țară, cât și din străinătate. 

”Am amânat multe titluri noi, însă din toamnă am reluat toată producția. Am crescut focusul pe online, am extins capacitatea de fulfillment și am diversificat soluțiile de livrare prin intermediul platformei Postis. În online, avem mereu câte 3-4 proiecte în paralel și le vom continua”, a adăugat Cătălina Nicolau.

Cătălina Nicolau crede că românii au început să aibă mai multă încredere în cumpărăturile online. Pe perioada lockdown-ului, plățile online cu cardul au crescut. În acest an, spre deosebire de anul trecut, primele luni din an au înregistrat creșteri ale vânzărilor.

Editura Nemira se va concentra în perioada următoare pe îmbunătățirea proceselor logistice și pe experiența oferită clienților.

Postis: diversificarea metodelor de livrare, una dintre tendințele din e-commerce și retail în 2021 

Pandemia a ajutat startup-ul LogTech Postis să accelereze proiectele pe care le avea în plan. În 2020 și 2021, Postis a încheiat mai multe parteneriate cu platforme de e-commerce, portofoliul extinzându-se, pe lângă companii mari, și cu clienți mai mici, antreprenoriali, care au fost ajutați să-și înceapă activitatea de vânzare în online.

”Nevoia de trecere rapidă în online și de diferențiere a deschis apetitul pentru digitalizare și optimizare. Au venit către noi companii care doreau să-și creeze o amprentă în e-commerce – cum ar fi zona pharma, brico, fresh food sau zona de coșuri cadou – dar și antreprenori care aveau nevoie de know-how pentru a se conecta și a-și lansa business-ul. Au conștientizat necesitatea digitalizării, și-au dat seama că trebuie să se diferențieze în piață și au găsit acest lucru la Postis”, a spus Valerica Motoc, Business & Sales Development Postis.

Anul trecut, compania a dezvoltat un Widget, un instrument online pe care îl pune la dispoziția magazinelor online cu care lucrează, prin care acestea își pot diversifica metodele de livrare pe care le oferă clienților.

”Am observat la începutul acestui an o nevoie a clienților de a diversifica metodele de livrare, atât în ceea ce privește partenerii de livrare (curieri, transportatori etc.), cât și ca metode de livrare alternative – pick-up point, livrări express sau programate, lockere. Peste 80% dintre companiile cu care lucrăm iau în calcul extinderea metodelor de livrare pentru clienții lor. Cea mai mare pondere pentru astfel de soluții de livrare apare în randul segmentelor fresh food, coșuri cadou, cărți, bijuterii cosmetice”, adaugă Valerica Motoc.

Planurile Postis pentru acest an includ extinderea în afara țării și dezvoltarea continuă a  platformei pentru a deveni un one-stop-shop din perspectiva livrărilor pentru retaileri.



Citeste si