- 31 Ianuarie 2022
Cristian Sfichi, noul director general al Thales Romania
Cristian Sfichi a fost numit Director General pentru România la 1 ianuarie 2022, preluând funcția de la Silviu-Grigore Agapi, care a condus Thales România din 2012.
Cristian Sfichi face parte din echipa Thales România din 2017, în funcția de director Aerospace Defence & Security, dezvoltând oportunități de business pe piața din România în domeniul apărării și securității.
Licențiat în fizică nucleară, cu diplomă Master of Science - „International Defense Sales & Marketing” la Royal Defense Academy și Cranfield University, Cristian Sfichi activează în industria aerospațială, de apărare și securitate de aproape 25 de ani.
A început ca junior marketing officer pentru stațile tactice Racal (acum Thales) în România și a fost implicat în primul program care a presupus transferul unei astfel de tehnologii către o companie românească. A fost unul dintre primele proiecte industriale de apărare implementate după 1989 în România.
Thales este furnizor al Forțelor Armate Române de câteva decenii și a dezvoltat operațiuni industriale în țară începând cu 2007.
În 2019 Thales România a deschis în București un Centru de Excelență în Inginerie menit să răspundă nevoilor pieței locale, dar și nevoilor de export.
Odată cu deschiderea acestui Centru, Grupul Thales a investit semnificativ în echipamente și software, dar și în formare profesională și furnizare de expertiză.
Echipa din București deservește acum clienți Thales din întreaga lume, în toate sectoarele de business: apărare, aeronautică, spațiu, transporturi, identitate și securitate digitală. Centrul de Excelență în Inginerie a crescut progresiv de la 250, la aproximativ 800 de ingineri de software în 2021.
În România, Thales s-a alăturat efortului de a promova noua generație de specialiști în software și a încheiat parteneriate cu universități de top din București.
Thales este un lider global în tehnologii avansate care investește în inovare digitală - conectivitate, Big Data, Inteligență Artificială, securitate cibernetică și tehnologie cuantică - pentru un viitor care să asigure dezvoltarea societăților noastre.
Compania oferă clienților - companii, organizații și guverne – soluții, servicii și produse care îi ajută să-și îndeplinească misiunile în domenii, precum: apărare, aeronautică, spațiu, transporturi, identitate și securitate digitală.
Thales are 81.000 de angajați în 68 de țări. În 2020, grupul a generat vânzări de 17 miliarde de euro.