Cum alege un fond de investiții să finanțeze o afacere

Am vorbit într-un material recent despre ceea ce este un fond de investiții și despre opțiunile de finanțare pe care le au la îndemână fondatorii de companii. Sunt, totuși, și founderi care nu ar trebui să ”țintească” atât de sus. Pentru simplul motiv că modelul lor de business nu se potrivește cu viziunea unui VC. Cum alege un fond de investiții să finanțeze o afacere?

”Nu toate companiile sunt potrivite pentru a veni să ridice bani de la fonduri de investiții. De ce? Pentru că nu toate companiile sunt startup-uri, de fapt”, afirmă Cristian Munteanu, managing partner în cadrul fondului de investiții cu capital de risc Early Game Ventures..

În opinia sa, în România, cel puțin, termenul de startup este folosit cu destul de multă lejeritate. ”Cam oricine are un startup chiar dacă vorbim despre un PFA, el e CEO, e CTO și face și consultanță pe Facebook. Omul acela spune că are un startup, când, de fapt, putem vorbi despre orice numai despre un startup nu”, spune Munteanu, precizând faptul că trebuie făcută o distincție clară între între IMM-uri și startup-uri. 

Educație financiară: ce e un fond de investiții

”IMM este o companie care poate face și milioane la un moment dat, iar asta este foarte bine și este bine că oamenii își înființează IMM-uri. Dar niciodată aceste companii nu vor ajunge să fie vândute pe 150 de milioane de euro, spre exemplu. Sunt companii care niciodată nu vor servisa zeci de milioane de clienți. Dar sunt companii care, din nou, la final de an pot să aibă profit de câteva milioane”, afirmă reprezentantul Early Game Ventures.

Potrivit lui Cristian Munteanu, companiile de genul acesta nu sunt investibile de către fonduri de venture capital fiindcă nu au potențial pe ceea ce se numește venture returns. ”Un fond de investiții caută tunuri în momentul în care finanțează un startup. Tunul, în lumea de venture capital, este cu o conotație pozitivă. Tu ca și fond investești în 30 de companii, dar din cele 30 probabil doar 10 vor face o treabă bună, și din cele 10, doar 2 vor face investițiile bune. Și atunci cauți exact aceste tunuri. Cauți să investești doar în companii care au acest potențial ca atunci când sunt vândute, să întoarcă investitorului întregul fond”, declară Munteanu explicând faptul că, dacă un fond are la dispoziție 30 de milioane de euro, de exemplu, va dori să facă investiții doar în companii care 5 ani mai târziu, când sunt vândute, îi întorc investitorului care deține 20% din companie, 30 de milioane de euro.

”Asta înseamnă că acea companie trebuie să se vândă pe 150 de milioane. Dacă startup-ul nu are potențial să se vândă pe banii ăștia, fondul nu face investiția”, concluzionează el.

Vezi aici toate investițiile realizate de românii de la Early Game Ventures până acum. Despre Early Game Ventures

Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.

Ce este o investiție Series A și când ai nevoie de ea?

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investițiile menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.



Citeste si