- 7 Iulie 2020
Cum arată 2020 pentru o companie românească de call-center
Blue Point, companie românească de servicii call-center complete, a avut o cifră de afaceri estimată la 2,5 milioane de euro la finalul anului 2019, în creștere cu 16% față de anul anterior, în condiții de profitabilitate.
Creșterea a fost susținută de dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor deja existente cu clienții din portofoliul companiei, iar cele mai solicitate servicii în 2019 au fost cele de telesales.
În cei 13 ani de activitate pe care compania îi aniversează în 2020, Blue Point a trecut de la 5 angajați la o echipă de peste 250 de persoane și de la un singur sediu, aflat în București, la 3 sedii în țară (București, Slobozia și Buzău), cu investiții raportate la zeci de mii de euro în deschiderea acestora.
Recent, ca urmare a contextului sanitar și economic din acest an, compania a mutat aproape integral activitatea echipei sale în work from home, în numai 5 zile, după investiții în tehnologie care să asigure stabilitatea conexiunii și securitatea informațiilor și în mod remote.
”2020 este, din toată istoria companiei, anul care ne-a testat cel mai mult echipa, limitele și rezistența (financiară și psihologică). Cu un efort extraordinar din partea tuturor, am reușit să păstrăm alături întreaga echipă și facem eforturi să asigurăm joburi stabile în continuare” a completat Violeta Roșu.
Cum se vede 2020 pe piața de call-center româneascăÎn ceea ce privește anul în curs, compania se concentrează pe securizarea business-ului.
”La fel ca întreg mediul de afaceri de la noi, focusul anul acesta este pe stabilizarea businessului. Cred că în general în piață nu se mai pune problema de creștere sau dezvoltare, cât de a face toate eforturile ca businessul să fie cât mai puțin afectat de criza pe care o traversăm. În orice caz, sunt optimistă – acum 13 ani, când am pornit, trebuia să explicăm întâi de ce externalizarea serviciilor de call-center este un pas foarte bun și eficient. Astăzi, avem de-a face cu o piață mult mai matură, în continuă dezvoltare și care înțelege mult mai ușor ce poate aduce colaborarea cu o companie ca a noastră”, a concluzionat Violeta Roșu.
Printre clienții Blue Point se numără companii din industria bancară, FMCG, telecom, beauty, auto.