Cum arată un CV atrăgător, dar profesionist realizat

Un candidat are aproximativ zece secunde la dispoziție pentru a convinge recruitorii sau managerul care caută colegi noi în firmă că este potrivit pentru un interviu. Așadar, cum arată un CV atrăgător, dar profesionist realizat? Ce ar trebui să păstrezi și ce să elimini din el?

Am aflat răspunsuri la aceste dileme ale candidaților de la fondatorul Reedact, Cristian Maria. Reedact este o platformă prin care specialiști în recrutare, pe baza informațiilor pe care le oferi despre traseul tău profesional, îți creează un CV simplu, dar atrăgător, în doar o pagină.

Un model de CV profesionist ar trebui să se concentreze pe lucrurile care contează, să fie concis și în același timp plăcut vizual. Multe studii au arătat că un recruiter petrece foarte puțin timp analizând un CV, respectiv undeva între 7 și 10 secunde. Dacă acesta nu iese în evidență încă de la început, atenția recruiter-ului se pierde foarte ușor”, spune Cristian.

Cum faci un CV profesionist

Astfel, Cristian a construit Reedact cu scopul de a ajuta candidații să scoată în evidență informațiile cu adevărat importante și relevante despre experiența lor.

”La Reedact ne concentrăm pe 3 arii importante: informații personale, skill-uri principale: evidențiem trăsăturile/abilitățile comportamentale care se potrivesc cu rolul pentru care candidatul aplică, istoricul carierei, împărțit în realizări și arii de responsabilitate - relevante atât pentru aplicant cât și pentru persoana care studiază CV-ul”, completează Cristian.

În opinia sa, dintr-un CV profesionit ar trebui eliminat tot ceea ce este în plus, în special paginile interminabile ”și copy/paste-ul din job description”.

Astfel, potrivit fondatorului Reedact, printre informațiile care ar trebui păstrate într-un CV se numără cele de contact – un număr de telefon, o adresă de mail cu rezonanță profesională, de preferat care să conțină numele și prenumele, un mesaj clar al abilităților și cunoștințelor pe care le aveți, precum și realizările profesionale anterioare.

Ce informații scoți din CV

”Un lucru important pe care candidații nu îl conștientizează atunci când folosesc modelul nostru este că, limitând numărul de caractere și determinându-i astfel să fie conciși, îi ajutăm să se pregătească pentru un potențial interviu”, mai spune Cristian.

Sfatul fondatorului Reedact este ca dintr-un CV profesionist candidații să omită hobby-urile, obiectivele personale (ar putea fi înlocuite cu realizări concrete, premii, acțiuni de voluntariat), sau referințele (acestea pot fi oferite pe o listă separată dacă sunt cerute de angajator).



Citeste si