- 17 Martie 2019
Cum e să fii CEO timp de două zile?
Echipa câștigătoare, formată dintr-un student din Serbia, unul din România și unul din Grecia, a reușit să impresioneze juriul format din managerii P&G și va reprezenta Europa de Sud-Est în următoarea rundă a competiției, care se va desfășura la Istanbul, în luna aprilie.
În cadrul CEO Challenge, studenților li s-a cerut să lucreze în echipe internaționale pentru a rezolva un caz de afaceri real, sub îndrumarea unor manageri experimentați ai P&G. În cea de-a 4 – a ediție a competiției, organizată la București între 5 și 6 martie, 21 de studenți din 6 țări din regiune au devenit CEO timp de 2 zile, având misiunea de a dezvolta o strategie de afaceri câștigătoare pentru unul dintre cele mai importante branduri ale P&G.
În cadrul acestui program absolvenții au putut experimenta ce înseamnă să combini cunoștințele teoretice deprinse în școală cu abilitățile necesare pentru a face performanță în viitoarele organizații din care vor face parte. Ei au trebuit să acționeze asemenea unui antreprenor, dând dovadă de proactivitate, dorința de a testa, a învăța și a se adapta în funcție de context.
Programul CEO Challenge a fost lansat în Europa de Sud-Est în urmă cu 4 ani, timp în care 130 de studenți din diferite țări au participat la competiție, mulți dintre ei lucrând acum în P&G.
“CEO Challenge a fost într-adevăr o provocare – dar una distractivă, interesantă și plină de satisfacții. Crearea unei strategii de afaceri reale în câteva ore, lucrul cu oamenii pe care tocmai i-ai întâlnit, reprezintă cu adevărat o oportunitate ce ar trebui să ne pregătească pentru a deveni viitori CEO de succes”, a declarat Petronela Cîrstea - Vineri, studenta din România, care face parte din echipa câștigătoare.
“Ne dorim să dezvoltăm abilitățile tinerilor într-un mod care să nu fie unidirecțional așa cum sunt cursurile online, unde nu există un mentor, ci oferindu-le acces în cadrul unei organizații apreciate în întreaga lume pentru dezvoltarea talentelor”, a spus Bogdan Cristescu, Director de Resurse Umane pentru Europa de Sud-Est.