- 20 Februarie 2021
Cum funcționează creativitatea și ce faci când ai de scris și nu ai inspirație
Acestea sunt câteva dintre întrebările la care va răspunde Anca Ghinea, jurnalist și fondatoarea Kreatoria.ro, trainer, în cartea „Creatori în acțiune”, a cărei lansarea va avea loc pe 23 februarie, de la ora 18:00, la galeria Galateca din București. Dacă vreți să aflați și voi răspunsuri la propriile dileme legate de creativitate, trebuie să știți că evenimentul va fi transmis și online.
Într-o lume aflată în continuă schimbare, una dintre cele mai importante abilități pe care ni le putem dezvolta este creativitatea, alături de gândirea critică, capacitatea de adaptare și de exprimare.
”Creatori în acțiune” propune o serie de idei și de sfaturi aplicate care ajută la stimularea creativității, chiar și mai ales în momentele dificile. Povestind despre provocările creativilor atât din perspectiva emoțională, cât și din cea a procesului creator, cartea este menită să dea oricui un impuls de a relua proiectele dragi, abandonate dintr-un motiv sau altul și de a da startul altora noi și oferă mai multa claritate despre ceea ce înseamna creativitatea și actul de creație, un spor de încredere în capacitatea proprie de a crea și un set de instrumente, tehnici și metode creative care să-l ajute pe cititor să parcurgă drumul de la idee la realitate, învitându-l să-și exerseze, pas cu pas, manifestările creatoare. De asemenea, este gândită pentru creativii de la 6 la 90 de ani și poate fi citită alături de cei mici și de părinți deopotrivă.
”Sunt fascinată de creativitate, pentru că ea ne ajută să ne transformăm ideile în realitate, să vizualizăm viitorul prin proiecte ale minții și inimii. Exersarea creativității aduce un plus de dinamică în viața creatorului, antrenându-l într-o călătorie a progresului, care deși incomodă, este, pe termen lung, plină de satisfacții. Creativitatea ne transformă viața”, spune Anca Ghinea, autoarea cărții.
Lansarea va avea loc marți, pe 23 februarie, la ora 18:00, la Galeria Galateca. Participarea la eveniment este posibilă doar pe bază de invitaţie şi, pentru publicul de acasă, lansarea va fi transmisă şi online, de la ora 18:30, pe paginile de Facebook Galateca, Editura Creator, kreatoria.ro.