Cum influențează brandul de țară performanța unui IMM la export?

”Brandul de țară contează. Și propriul brand contează, dar cel mai mult contează ca produsul să fie de calitate și să aveți încredere în produsul vostru”, a declarat Jonathan Walden, expertul în comerț exterior din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la întâlnirea dedicată IMM-urilor care vor să-și eficientizeze prezența pe piețele internaționale.

România este o țară cu o amprentă semnificativă în comerțul internațional, plasându-se, în 2016, pe locul 34 în topul mondial al celor mai mari exportatori.

Pentru un IMM care dorește să exporte, primul pas în pregătire este cercetarea riguroasă a piețelor, iar al doilea este explorarea directă a piețelor selectate, prin vizite sau participări la târguri. Un IMM din Uniunea Europeană poate să opteze pentru comerțul intracomunitar (care, tehnic, din punct de vedere al UE, nu este un export), sau pentru o piață externă în care există un acord comercial cu UE.

Însă nu trebuie să excludă posibilitatea de a accesa și alte piețe, precum piețele emergente, care au evoluat spectaculos în ultima decadă, fiind mult mai accesibile și ofertante acum, și aliniindu-se din ce în ce mai mult cu procedurile din piețele avansate.

”BERD sprijină dezvoltarea IMM-urilor românești, iar exportul este o oportunitate de creștere care nu trebuie ignorată. De aceea, le venim în ajutor cu training-uri și evenimente specializate, oportunități de networking, acces facilitat la servicii de consultanță locală sau expertiză internațională, precum și soluții de finanțare”, a declarat Daniela Marin, Principal Manager în SME Finance & Development Group.

În România, nouă din zece întreprinderi sunt IMM-uri, și tot IMM-urile generează două din trei noi locuri de muncă. Nu doar că aici se creează cele mai multe locuri de muncă, dar IMM-urile stimulează spiritul antreprenorial, sunt suficient de flexibile pentru a fi foarte inovative și contribuie semnificativ la creșterea economică și stabilitatea socială.

Contribuția IMM-urilor românești la export este încă destul de redusă, fiind estimată la aproximativ 25% din totalul exporturilor intra și extra comunitare, față de media europeană, în care IMM-urile contribuie cu aproximativ 45% la totalul exporturilor.

Evenimentul „Performanță la export? Aflați cum” organizat recent la București de către BERD a avut obiectivul de a facilita accesul IMM-urilor interesate de export la informație și expertiză, și a fost precedat de o sesiune de training de trei zile cu expertul Crown Agents Jonathan Walden.

”Informația este cel mai important instrument pentru exportatori”, a declarat Jonathan Walden, expertul în comerț exterior din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la întâlnirea dedicată IMM-urilor care vor să-și eficientizeze prezența pe piețele internaționale.

IMM-urile din Uniunea Europeană au marele avantaj de a avea la îndemână cea mai eficientă bază de informații pentru comerțul exterior la nivel global, Market Access Database. Conform lui Jonathan Walden, un IMM care se pregătește de export are nevoie, bineînțeles, de cunoștințe privind proceduri, Incoterms, lanțuri valorice globale sau Acordul OMC pentru facilitarea comerțului, dar esențiale sunt doar trei elemente: adresa Market Access Database, țara în care dorește să exporte și codul produselor pe care le oferă.

Prin programul Advice for Small Businesses oferit de BERD, susținut de către Platforma europeană de consiliere în materie de investiții cu finanțare din partea Uniunii Europene, IMM-urile pot accesa granturi pentru proiecte de consultanță într-o gamă largă de domenii, precum strategie sau promovare pentru export, dar și management financiar, eficiență energetică, marketing și altele. Costul mediu net actual al proiectelor realizate de companiile din program este de aproximativ 13.000 de euro, iar două treimi din costuri sunt acoperite prin grant.

IMM-urile eligibile în program sunt cele cu o cifră de afaceri mai mică de 50 de milioane de euro, cu mai puțin de 250 de angajați, capital majoritar local și cel puțin doi ani de activitate operațională. În medie, în România, IMM-urile care accesează servicii de consultanță prin programul BERD Advice for Small Businesses obțin o creștere a cifrei de afaceri de 45% într-un an de la finalizarea proiectului. De la relansarea programului în România, în noiembrie 2017 și până acum, 35 de proiecte sunt deja în curs de implementare. Până la încheierea programului, în 2020, peste 100 de IMM-uri vor putea beneficia de suport în dezvoltarea programelor de consultanță.

 



Citeste si