Afacerea locală care a crescut în pandemie din nevoia altor firme de a găsi angajați

Starea de urgență, pe fondul pandemiei de COVID-19, instaurată la începutul lunii martie în România, a creat nenumărate probleme în rândul celor mai mulți antreprenori. Sunt și afaceri care au crescut în ultimele luni.

Eugen Saulea, fondatorul companiei de leasing de personal ESSA, este unul dintre cei care au reușit să-și ducă, în ciuda pandemiei, business-ul mai departe.

Astfel, compania ESSA a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 6% în primul trimestru din acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 3,1 milioane euro,  la 3,3 milioane de euro.

Până la finele anului, Eugen Saulea se așteaptă la afaceri de 14,7 milioane de euro, mai mult cu 3% față de cifra de afaceri raportată la finele anului trecut, 14,3 milioane euro

Fondata în 2010, ESSA este astăzi unul dintre cei mai mari jucători din piața serviciilor logistice și de management POSM (point of sale materials – o metodă rapidă de promovare indoor a produselor noi sau a celor promoționale) din țară. Printre serviciile din portofoliul companiei se numără recrutare de personal, formare, motivare și carieră.

”Ce facem noi la ESSA? Practic, preluăm produsul din recepție, punem produsul în raft, promovăm ofertele, recomandăm optim consumatorilor, transportăm și plasăm materiale de comunicare, formăm și delegăm personal pentru structurile punctelor de vânzare”, explică antreprenorul, care, în timp ce tot mai multe companii își trimiteau personalul acasă, el recruta aproape 700 de persoane pentru a răspunde solicitărilor din piață.

Pe plan local, numărul de șomeri înregistrat în luna aprilie a fost de 432.000, în creştere atât faţă de luna precedentă (414.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (355.000 persoane), potrivit ultimelor date furnizate de către Institutului Național de Statistică.

Retailul este unul dintre domeniile care, în genere, se confruntă cu mai multe probleme în ceea privește recrutarea, în special din cauza salariilor mici și al programului de lucru. Aici intervine ESSA, firma prin care Eugen Saulea recrutează și selectează personal pentru toate categoriile de retaileri.

”ESSA angajează oameni pe care îi închiriază pe o anumită perioadă de timp, însă obligația plății salariilor rămâne la noi”, explică el.

”Mi s-a tot pus întrebarea de ce ar prefera cineva să se angajeze la noi și nu direct la retailer. Răspunsul este destul de simplu. Mega Image are nevoie de un angajat pentru două luni. Omul acesta nu rămâne fără job după cele două luni, întrucât noi îl trimitem pe alt proiect”, explică Saulea

”În timp ce toți clienții noștri erau acasă și echipele lor de vânzări nu aveau voie să iasă în magazine, noi am suplinit majoritatea activităților lor”.

Mai mult decât atât, pentru a se adapta solicitărilor din piață, antreprenorul a inventat chiar și un job nou: Personal Curățenie și Dezinfectare.

”De asemenea, angajații noștri au mers să negocieze în locul acestora, să se asigure că există marfă în fluxul de aprovizionare, iar ei au fost mulțumiți pentru că era cineva în magazine. Noi am fost printre singurii, ca agenție de profil, care am oferit acest tip de serviciu și am reușit să ne mulăm instant pe proiecte și să ne mulțumim clienții”, conchide Eugen Saulea.

În prezent, ESSA oferă personal în sistem leasing si outsource pentru peste 30 de clienți, dintre care 11 sunt din retail, printre aceștia din urmă regăsindu-se lanțuri precum Carrefour, Kaufland, Brico Depot, Auchan, Metro Cash & Carry, Cora și Mega Image.



Citeste si