- 5 Februarie 2017
Cum îți poți transforma angajații în intraprenori?
Unul dintre primele principii ale abordării Lean Startup este că antreprenorii se găsesc pretutindeni. În esență, conceptul antreprenoriatului este extins asupra tuturor celor care lucrează într-o organizație ce creează produse și servicii, fie startup sau corporație. Intraprenoriatul este un concept care oferă un nou context de manifestare a potenţialului angajaţilor, prin implicarea acestora în identificarea oportunităţilor pieţei, în activităţile directe de inovare şi creare a unor valori recunoscute de piaţă.
Este o provocare destul de mare, însă, ca manager sau fondator de startup, să reușești să îți convingi oamenii să gândească și să se comporte ca și când ar fi, la rândul lor antreprenori.
Însă nu este imposibil. Am găsit câteva moduri în care poți transforma angajații în intraprenori și să aduci o cultură antreprenorială în companiei.
Fii disruptiv în afaceri.Lumea startup-urilor provoacă business-urile existente prin soluțiile, produsele și ideile noi pe care le aduc. Antreprenorii încearcă în mod constant să găsească noi moduri de a interacționa cu clienții și de răspunde nevoilor acestora într-un mod cât mai disruptiv. Asta nu înseamnă că o corporație nu trebuie să țină pasul cu noile tendințe. Chiar din contră.
Intraprenorii, adică persoanele dintr-o organizație care își asumă responsabilitatea pentr transformarea ideilor în produse prin inovare și prin asumarea riscurilor și oportunităților, trebuie să primească undă verde pentru a experimenta. În același timp, ei ar trebui să învețe și alți metrici importanți pentru afaceri, în afară de profit.
Clienții sunt pe primul loc.Principalul tău scop ar trebui să fie acela de a le oferi clienților soluții pentru problemele pe care nu le pot rezolva alte companii. Este mult mai important să faci asta decât să le evidențiezi lucrurile la care sunt buni oamenii din echipa ta. Trebuie să înțelegi modelul de afaceri, problemele consumatorilor și oportunitățile pe care produsul sau serviciul tău le aduc pe piață.
Investește cu cap.Dacă îți dorești ca echipa ta să înțeleagă cu adevărat riscurile cu care se poate confrunta un startup și procesele decizionale și financiare ale unui business, trebuie să le oferi spațiu de desfășurare. De exemplu, General Electric a lansat în 2014 o serie de proiecte care îi permit să aplice această gândire de startup. Unul dintre ele este acela al Growth Boards, un grup de persoane care aprobă sau resping proiectele realizate de diferite echipe de producție din cadrul companiei. Acestea trec prin-un ciclu de finanțare, scopul fiind acela de a stârni interesul și entuziasmul angajaților cu privire la diferite modalități de lucru și departamente.
Adaptează-te și fă schimbări (când este cazul).Intraprenoriatul încurajează dezvoltarea unor atitudini şi competenţe de gândire strategică şi acţiune empatică, cu accent pe dezvoltarea abilităţilor de anticipare, inovare și de ancorare la nevoile pieței.
În ecosistemul antreprenorial actual, tot mai multe corporații și-au dat seama că ar trebui să nu se mai împotrivească curentului și să se ancoreze tot mai mult în realitatea pieței, urmărind îndeaproape competitorii, în special startup-urile (startup-urile au nevoie de un timp mult mai scurt de răspuns la nevoile clienților, serviciile sau produsele pe care le oferă putând fi schimbate mult mai rapid, din mers). De exemplu, startup există nu numai pentru a face lucruri, bani sau a oferi servicii clienților. Un startup construiește o afacere sustenabilă, transformă ideile în produse, evaluează răspunsul clienților și învață dacă este nevoie să pivoteze sau să persevereze.