- 6 Ianuarie 2021
Cum să construiești o strategie de business în vremuri incerte
Din a doua parte a anului 2020 tot mai multe firme au început să revină, încet-încet la un business cât mai aproape de normal. Totuși, și ultimele luni ale anului trecut au adus, la fel cum vor aduce și primele din acest an, dacă nu chiar tot 2021, un grad ridicat de incertitudine în rândul proprietarilor de afaceri.
Există, în orice caz, câteva moduri în care puteți construi o strategie de business chiar și în vremuri incerte.
Concentrează-te pe ceea ce poți facePentru că tot suntem în stare de alertă, sunt suficient de multe reguli care le spun proprietarilor de business ce nu pot face. Însă, pentru a merge mai departe, aceștia ar trebui să se concentreze pe ceea ce pot face. De exemplu, business-urile din domeniul HoReCa care au fost nevoite să reducă capacitatea de servire la interior, sau să închidă cu totul zona de interior au reușit să se reorienteze spre servirea pe terasă, sau spre segmentul de livrări.
Reorientarea și reorganizarea sunt cuvinte de bază și în 2021 pentru fondatorii de business.
Ce mai poți face? Să mergi spre segmentul de online, să intri pe noi segmente conexe de business, să construiești o relație de durată cu clienții pentru a te asigura de loialitatea lor și odată ce lucrurile vor reveni, într-un final, la normalul de dinainte de 2020.
Vă dau aici câteva exemple de afaceri românești care au găsit un mod de a se reorganiza și reorienta în nebunia ultimelor luni.
La finalul lunii octombrie, Workspace Studio, companie specializată în soluții de amenajare orientate către ergonomie și partener unic acreditat al Herman Miller în România, anunța intrarea pe piața de retail online după o investiție de 100.000 de euro în platformă și stocurile inițiale dedicate. Contextul actual și creșterea cererii de mobilier ergonomic pe segmentul rezidențial în ultimele 6 luni a determinat Workspace Studio să se extindă pe piața de retail cu un magazin online care cuprinde produsele cele mai solicitate de acest segment de clienți.
Doi dintre fondatorii bicicletelor Pegas, alături de un partener de business, au reușit să deschidă o linie de producție de măști de protecție 100% românești, asta după ce au donat zeci de mii de viziere de protecție. Pe largdespre povestea Roshield puteți citi aici.
Extinde orarul pentru lansările de noi produseDacă ai un business de producție, strategia de afaceri pentru 2021 ar trebui să adreseze chestiunea lansărilor de noi produse pornind de la înțelegerea provocărilor din 2020. Sunt afaceri care au avut de suferit din cauza lipsei materiei prime.
Ia și tu în considerare probleme de acest gen, ce pot apărea, până la urmă, în orice moment și în orice an, indiferent de faptul că este sau nu o pandemie, și în schema de producție ține cont de factori externi care pot afecta lansările viitoare.
Îmbunătățește constant2021 este abia la început și poate fi privit ca o foaie goală pe care să treci lucrurile pe care dorești să le îmbunătățești la business.
Poate ai reușit, cumva, să treci de 2020 fără să transformi digital firma. Este o mișcare pe care ar fi bine să o iei în seamă pentru 2021. Are potențialul de a fi și o mișcare strategică pe termen lung, care-ți va aduce câștig odată ce lucrurile revin la normal. Vei fi în fața altor competitori care nu au acționat la timp.
Lucrează și la un plan BȘtiu că toți ne dorim ca lucrurile să funcționeze din prima, mai ales când vine vorba despre business-ul nostru, însă pentru un plus de siguranță, un plan B nu ar strica să existe.
Nu uitați să treceți pe foaie diverse probleme cu care ați putea să vă confruntați și să formulați strategii pentru a le elimina în cazul în care le veți întâmpina.
Tot la planul B ar fi indicat să treceți întrebări și strategii pentru situații diverse, ca de exemplu, un nou lockdown și posibila reducere a activității afacerii voastre, revenirea sectorului din care face parte la un ritm mai greu, disponibilizările sau nevoia de a angaja rapid alți colegi. Găsiți răspuns la fiecare dintre aceste situații bazându-vă și pe experiența pe care ați câștigat-o în 2020.