Cum supraviețuiești într-un startup – Tudor Iacob (Native Box)
Tudor Iacob, fondatorul și CEO-ul NativeBox, un startup care care livrează cutii cu gustări sănătoase, care a crescut în doi ani până la 1.000 de clienți în toată țara și vânzări de 45.000 de euro, a fost prezent alături de noi și la a doua ediție a taberei de antreprenoriat Startup Your Life, care are loc în perioada 5-7 octombrie la Poiana Brașov, fiind unul dintre traineri.
”A fost ceva neașteptat. Tot timpul credeam că o să fac o aplicație online, o să ies în afară, să scalez. Nu m-am gândit că o să ajung să fac și să vând niște punguțe cu nuci”, a spus Tudor care a întărit ideea că nu toate startup-urile vor avea succes, iar câteodată este mai bine pentru un fondator să își închidă afacerea în momentul în care nu mai funcționează, dacât să piardă niște ani buni din viață cu un business care nu funcționează.
De data aceasta, Tudor le-a împărtășit participanților taberei, cărora dorim să le oferim un kit introductiv în lumea antreprenoriatului, câteva tehnici de supraviețuire pe care le-a învățat în cei doi ani de activitate a startup-ului său.
Începe cât mai repede – să fugi cât mai repede de la momentul idee la momentul validării ei. O idee este un multiplicator al succesului. Cealaltă parte este execuția. Astea 2 merg mereu împreună. Mergi cât mai repede de la idee la validare. Este la fel de important să faci oamenii să înețeleagă ceea ce vrei să faci.
Nu ai nevoie de bani – ca să faci bani. Banii vor veni la tine dacă chiar vrei să faci lucrul ala. Important e să faci ceva, soluții de finanțare există: angel, bancă, incubatoare de afaceri, alte persoane care să te susțină financiar. Nu am pornit la drum cu ideea că am nevoie de atât ca să fac asta. Să începi cu ce ai la dispoziție. Te va duce într-o zonă de învățare foarte bună.
Echipă & cofondatori – e bine să ai încredere în parteneri, pentru că ai nevoie de competențe complementare ca lucrurile să meargă mai ușor. Trebuie să setezi din start cele mai mici așteptări (cu orice posibil co-fondator sau investitor ar fi bine să setezi o listă de așteptări foarte clară).
Cash is king – găsește un sistem care îți va aduce încasări rapid. Orice business are nevoie de bani. Optimizarea cashflow-ului este cel mai important lucru pe care să-l rezolvi în primii 2 ani de zile. Asigură-te că ai termene mici de plată ca să nu rămâi cu bani blocați.
Niciun plan nu este perfect – dacă nu e ”hell yeah!”, e ”no!”. Acest lucru se regăsește foarte mult într-un startup mai ales în primii 2 ani, pentru că vei schimba în permanență traseul în funcție de feedback-ul pe care îl primești de la clienți. Trebuie să fii foarte flexibil. Nimeni nu are o viziune atât de clară încât să spună cu siguranță unde va fi în următorii 5-10 ani.
Review your goals – creează-ți un moment aparte în fiecare lună în care să analizezi unde ești față de obiectivele pe care le ai. Trebuie să ai lucruri concrete. Dacă aș lua-o de la început, mi-aș pune niște obiective pe care să le revizuiesc în fiecare lună. Să văd unde sunt față de ceea ce mi-am propus. Să nu-ți setezi un obiectiv pe un an de zile și să descoperi că nu s-a întâmplat.
În opinia lui Tudor, un fondator ar trebui să se pună pe plan secund. De ce? Pentru că, întotdeauna, pe primul loc trebuie să fie clienții. ”Nu trebuie să uiți că afacerea merge datorită lor și ei sunt cei mai importanți. Dacă nu-ți plac clienții tăi, înseamnă că nu ești în business-ul care trebuie. Dacă lucrurile nu mai merg bine înseamnă că nu ai destul de multă atenție concentrată pe clienții tăi. Trebuie să faci un efort pentru asta, dar este extrem de important să nu te pui pe tine înaintea tuturor. Ca om de business, în momentul în care îți faci clienții fericiți, îți faci echipa fericită și aduci valoare unei comunități”, a mai spus Tudor.