Cursuri ghidate gratuite dedicate rezilienței și creativității în antreprenoriat

Șase cursuri ghidate, dedicate antreprenorilor creativi și tradiționali, au fost lansate în cadrul evenimentului Reziliență și Creativitate în Antreprenoriat, organizat pe data de 25 noiembrie, de Impact Hub Bucharest.

La eveniment au participat speakeri din domenii diferite care au împărtășit publicului informații relevante despre adaptare și reinventare în timpuri de criză, despre creativitate și reziliență în antreprenoriat, dar și despre puterea digitalizării de a oferi oportunități importante de creștere într-un mediu de business incert.

Situația la nivel global, cauzată de pandemia de Covid19 și ulterior de criza din Ucraina, a adus o mare parte dintre antreprenorii românii în crize de business: unii au găsit resurse în interiorul organizației, au profitat de oportunitățile apărute și s-au reinventat, alții s-au reorientat spre alte domenii, iar o parte nu au reușit să găsească variante de supraviețuire și au fost nevoiți să își închidă afacerile.

Ce avem de învățat din aceste evenimente macro majore, cu ce lecții rămânem care să ne ajute pe viitor, ca antreprenori, într-un context similar? Cum putem deveni mai rezilienți? Cum putem folosi creativitatea în business nu doar pentru a supraviețui, dar mai ales pentru a ne adapta și a crește chiar și în vremuri dificile? Acestea au fost câteva dintre întrebările la care și-a propus să răspundă evenimentul Reziliență și Creativitate în Antreprenoriat, care a avut loc la finalul lunii noiembrie, la Impact Hub Bucharest.

Evenimentul face parte din programul The Circle, finanțat prin programul Eramus+ și implementat de patru  parteneri din trei țări europene: Impact Hub Madrid (Spania), Matera Hub (Italia), Impact Hub Bucharest și Zitec (România). Programul este coordonat de Impact Hub Bucharest.

În prima parte a evenimentului au fost prezentate cele șase cursuri ghidate dedicate rezilienței și creativității în antreprenoriat, dezvoltate de partenerii din The Circle.

Cursurile pot fi accesate gratuit pe platforma de educație antreprenorială Startarium și sunt structurate pe trei kituri: kitul de învățare antreprenorială care include cursurile Cum creștem afaceri creative reziliente și Afaceri sustenabile, kitul digital care cuprinde cursurile Cum profiți de ceea ce oferă digitalul și Instrumente și soluții digitale, și kitul creativ cu cele două cursuri Cum folosești creativitatea în afacerea ta și Cum să dezvolți afaceri creative sustenabile.

"Dezvoltarea acestor resurse, ceea ce nu se vede prin ecran, a însemnat multe ore petrecute în crearea structurii cursurilor, alegerea conținutului relevant și a modalității de prezentare. Printre provocările majore au fost armonizarea bucăților de conținut, căci fiecare partener și -a adus aportul și expertiza proprie, dar si adaptarea lor pe plan local, astfel încât să fie relevante", a declarat Lucia Radu, International Programs Manager, Impact Hub Bucharest.

Cei patru parteneri din program, Impact Hub Madrid (Spania), Matera Hub (Italia), Impact Hub Bucharest și Zitec (România), au lucrat timp de 20 de luni la dezvoltarea cursurilor ghidate prezentate în cadrul evenimentului, pilotarea lor alături 60 de antreprenori din trei țări și încărcarea lor ca resurse interactive online, pe platforma startarium.ro, disponibile în patru limbi (română, engleză, italiană și spaniolă).  

Cursurile ghidate în format electronic au fost dezvoltate în cadrul programului The Circle, o inițiativă cofinanțată de Programul Erasmus+ al Uniunii Europene. 



Citeste si