- 8 Aprilie 2017
Cinci jocuri online gratuite care te învață să programezi
Și dacă nu ai făcut direct o facultate de profil, opțiunile de care dispui acum pentru a învăța programare pe cont propriu sunt destul de bine puse la punct. Săptămânile trecute vă propuneam o serie de cursuri online ce pot fi accesate în mod gratuit de cei care vor să învețe să codeze. În același timp, au apărut și școli intensive unde poți învăța să programezi, tot în mod gratuit – poți urma cursurile după program - destinate celor care doresc să își schimbe profesia actuală.
Azi am dat peste câteva jocuri create de cei care vor să ne ajute să facem primii pași în acest domeniu. Acestea sunt gratuite și oferă un mod amuzant și relaxant prin care putem învăța să scriem cod.
CodeMonkey – poți învăța să codezi folosind CoffeeScript, un limbaj de programare care te ajut să îți construiești propriile jocuri în HTML5. Jocul este făcut pentru a fi folosit cu precădere de cei mici, însă și ca adult poți învăța ceva util prin joacă.
CodinGame – tot prin jocuri poți învăța mai mult de 25 de limbaje de programare (printre ele, JavaScript, Ruby sau PHP), iar partea și mai tare e că poți juca alături de prieteni și poți ajunge să participi în cadrul competițiilor internaționale destinate programatorilor.
CodeCombat – oricine poate învăța să programeze în Python, JavaScript sau CoffeeScript prin acest joc. La nivelul Dungeon, cel de început, îți poți muta eroul prin joc folosind câteva comenzi de bază.
Ruby Warrior – jocul este destinat celor care vor să învețe Ruby, lecțiile fiind făcute pe diferite niveluri de dificultate. Pentru a salva progresul făcut în joc, utilizatorii se înregistrează folosind conturile de Facebook.
Code Hunt – e ca un fel de puzzle online. Utilizatorii învață programare într-un mod foarte interesant: identifică diverse fragmente de cod, le analizează și pot ajunge să modifice codul pentru ca fragmentele să se potrivească, până ajung la varianta de cod care funcționează.