- 13 Mai 2020
Cursurile online și examene pentru certificări IT organizate de ANIS
Certificările ISTQB, recunoscute la nivel mondial, sunt un bun punct de plecare în construirea unei cariere în IT, iar cursurile ISTQB sunt recomandate persoanelor fără background în IT, în scopul reconversiei profesionale.
Certificarea ISTQB (International Software Testing Qualifications Board) oferă cursantului baza teoretică necesară testării eficiente a produselor software, fiind o acreditare recunoscută la nivel internațional.
Conținutul cursurilor și regulile de examinare sunt aplicate la fel în toate țările, acest program reprezentând un atu semnificativ la interviurile de angajare. De la lansarea programului în România, în 2006, ANIS a instruit și examinat peste 8.000 de persoane în vederea obținerii certificării ISTQB, doar în 2019 înregistrând un număr de 265 de persoane la cursuri și 647 la examene.
”Observăm în ultima vreme, pe lângă cei care au cunoștințe de bază în informatică, din ce în ce mai mulți cursanți care provin din domenii foarte diferite, de la contabili până la bucătari. Mulți dintre aceștia văd în certificarea ISTQB o soluție eficientă pentru reconversie profesională intr-un domeniu cu o crestere semnificativa pe termen lung si in care exista un deficit acut de forta de munca calificata Așadar, datorită interesului crescut pentru această acreditare, am decis să facilităm obținerea certificării ISTQB online și sa ne adaptam perioadei actuale ”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS.
ISTQB Certified Tester reprezintă o schemă de certificare structurată pe trei niveluri - Foundation, Advanced și Expert, cursurile fiind oferite doar de furnizori acreditați și susținute, de asemenea, de profesori acreditați.
Cursurile organizate în România prin intermediul ANIS acoperă atât nivelul Foundation, cât şi pe cel Advanced (modulele Test Analyst, Test Manager si Technical Test Analyst). Durata cursurilor Foundation Level este de trei zile, iar a celor Advanced Level de câte patru zile pentru fiecare dintre primele două module, respectiv de trei zile pentru modulul de Technical Test Analyst.
În această perioadă ANIS vine în sprijinul celor interesați cu reduceri de preț, oferind un discount de 10%, pentru examenele achiziționate până la 31 mai, respectiv 15% (persoane fizice) și 10% (companii) pentru cursurile cumpărate în intervalul de timp menționat.
ISTQB Certified Tester reprezintă o schemă de certificare recunoscută și acceptată în mai mult de 70 de țări la nivel mondial și peste 300.000 de persoane din întreaga lume au absolvit acest program.
International Software Testing Qualifications Board (ISTQB) este alcătuit din peste 45 de organizații regionale și naționale care controlează procesul de acreditare şi certificare prin regulamente specifice.