Dacă ai un startup de health, înscrie-te la Hacking Health Romania

Au început înscrierile pentru Hacking Health Romania, cel mai important hackathon pe teme de sănătate din Europa Centrală și de Sud-Est.

Începând din această lună, specialiştii IT care doresc să își prezinte ideile ce pot avea un impact pozitiv asupra sistemului medical din România, au la dispoziție un formular de înscriere pe site-ul oficial al evenimentului.

Evenimentul Hacking Health Romania se va desfășura în București în perioada 28-29 octombrie 2017 și se adresează specialiștilor din domeniul IT (arhitecți de software, dezvoltatori și tineri antreprenori, studenți ai facultăţilor de profil), precum și experților din sănătate.

Competiția este organizată de compania Johnson&Johnson România, în colaborare cu Smart Everything Everywhere (SEE), din dorința de a crea un incubator de proiecte-pilot cu potențial, care, odată implementate, să răspundă unor nevoi specifice ale pacienților din România, să influențeze pozitiv starea lor de sănătate și să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate.

Juriul hackathon-ului va fi format din experți recunoscuți în domeniile IT și sănătate, alături de reprezentanți ai unor companii din sectorul tech. Membrii juriului vor mentora echipele pe parcursul evenimentului și vor alege, la final, trei proiecte câștigătoare. Fiecare dintre acestea va primi, din partea Johnson&Johnson România, finanțări pre-seed în valoare de 5.000 de dolari pentru dezvoltare și implementare.

Cum te poți înscrie la Hacking Health Romania

Înscrierile persoanelor doritoare să participe în cadrul hackathonului au loc până pe data de 8 octombrie 2017. Pentru selecția participanților se vor avea în vedere următoarele trei criterii:

  • Trimiterea ideii de proiect odată cu înscrierea (condiție obligatorie);
  • Calificările profesionale și aptitudinile tehnice;
  • Interesul arătat pentru domeniul e-health și/sau al sănătății.

Candidaţii selectaţi să participe în cadrul health hacktahon vor fi anunțați de organizatori prin email, până la data de 14 octombrie 2017. Costurile pentru transportul şi cazarea acestora vor fi acoperite de către Johnson&Johnson România.

În competiție pot fi înscrise idei de produse sau de servicii digitale din domeniul sănătății, cum ar fi: aplicații care conectează personalul medical și comunitățile izolate, rurale, cu ajutorul telemedicinei; instrumente pentru screening online; platforme care pot creşte gradul de conștientizare despre afecțiuni precum tuberculoza multidrog rezistentă, cancer, HIV, soluții cu impact asupra sănătăţii mintale, inclusiv programe de suport pentru pacienți și monitorizarea feedbackului pacienților în timp real; programe care promovează prevenția sanitară și un stil de viață sănătos, educația sanitară în școli, creșterea utilizării dispozitivelor medicale în combaterea obezității; și proiecte prin care poate fi facilitată instruirea și educația personalului medical.



Citeste si