De ce nu mai merg milenialii în Silicon Valley?

Generația milenialilor nu mai este așa dispusă să stea zilnic câte 8-9-10 ore într-un birou lucrând pentru altcineva.

Așadar, milenialii încep de două ori mai multe afaceri decât părinții lor, iar vârsta medie la care lansează primul startup este de 27,7 ani. Cel puțin așa reiese din raportul global pe 2016 al BNP Paribas privind ecosistemul antreprenorial.

Însă, se pare că generația milenialilor nu mai este așa de dornică să se ”îngrămădească” în Silicon Valley. Spre deosebire de startupurile mai mult sau mai puțin cunoscute din Vale, noua generație de fondatori preferă să-și lanseze și să crească startupurile în orașe secundare. De fapt, un studiu realizat de Pew Research anul trecut arăta faptul că doar 20% dintre mileniali (fie că sunt sau nu antreprenori) și-au schimbat reședința în ultimul an.

Am aflat dintr-un material postat de jurnaliștii VentureBeat de ce noua generație de antreprenori nu mai este așa dornică să ajungă prin Silicon Valley.

  • Costul vieții este mai scăzut – e destul de simplu de înțeles de ce nu ai mai vrea să stai în San Francisco sau în împrejurimi, ținând cont că zona a devenit chiar mai scumpă (din punct de vedere al chiriilor și al cheltuielilor zilnice) decât New York.
  • Tendințele din tehnologie – în ziua de azi poți lucra la fel de ușor din orice parte a lumii atâta vreme cât ai un laptop și o conexiune la internet. În plus, milenialii sunt de părere că pot realiza mult mai multe cu bani mai puțini în afara Silicon Valley și pot crește startup-uri de succes în ecosisteme mai mici.
  • Ajutor din partea autorităților locale – antreprenoriatul generează un puternic impact economic. Autoritățile din orașele mai mici au înțeles că orașele pot beneficia de pe urma startup-urilor și au decis să investească în dezvoltarea lor (de exemplu, în Nebraska, Invest Nebraska investește anual 5 milioane de dolari în startup-uri locale).
  •  



    Citeste si