Președintele care a revoluționat Estonia digitală vine în România: îl vedem la Microsoft Summit 2017

Microsoft Summit ajunge în acest an la cea de-a 5-a ediție și reunește, ca de fiecare dată, reprezentanți ai mediului de afaceri din România, invitați care au dat tonul unor transformări cu impact recunoscut la nivel internațional și cele mai noi tehnologii din business.

UPDATE:

Microsoft completează agenda ediției din acest an a Microsoft Summit, cu două dintre cele mai actuale teme de discuție ale mediului de afaceri: impactul tehnologiei asupra mediului de afaceri și creșterea performanței de business prin intermediul tehnologiei.  

Philippe Rogge, Vicepreședintele Regional Microsoft pentru Europa Centrală și de Est (CEE), va împărtăși perspectiva sa asupra modului în care tehnologia influențează și transformă mediul de business, iar Brad Stanciu, Chief Financial Officer în cadrul uneia dintre cele mai mari agenții de comunicare integrată din România, Mercury360 Communications Group, va oferi publicului perspectiva sa aplicată asupra investiției în soluții tehnologice, cu impact direct în creșterea profitabilității, precum și a competitivității pe o piață extrem de dinamică, prin instrumente de planificare strategică moderne.

--------

Următoarea ediție a Microsoft Summit, cel mai mare eveniment de tehnologie și afaceri din România, va avea loc pe 7 noiembrie și va fi găzduită de Teatrul Național „I. L. Caragiale” București. Evenimentul va cuprinde discuții și workshop-uri despre economia și societatea digitală.

”Ceea ce încercăm să creăm cu Microsoft Summit nu este un moment de etalare a inovației tehnologice pe care Microsoft o aduce mediului de afaceri global, ci un punct de contact între mediul de afaceri local și cele mai noi evoluții ale domeniului – fie ele teoretice sau practice – contact care să poată contura o imagine cât mai concretă a viitorului comun”, a declarat Gabriela Matei, general manager la Microsoft România.

Primele nume anunțate din lista celor invitați să apară pe scena Microsoft Summit 2017 sunt Toomas Ilves, fostul președinte al Estoniei și April Rinne, șefa Comisiei pentru Economie Colaborativă la World Economic Forum.

Toomas Ilves a fost președinte al Estoniei între 2006 și 2016, perioadă în care țara a devenit cea mai avansată societate digitală din lume, finalizând cu succes tranziția sistemelor de informare și guvernare în mediul digital. Estonia este astăzi un studiu de caz al avantajelor dar și provocărilor pe care le aduce transformarea digitală la nivelul unei întregi comunități, iar cetățenia electronică estoniană este una oferită la nivel global.

April Rinne este liderul Grupului de Lucru pentru Economia Colaborativă în cadrul World Economic Forum, grup de lucru care analizează efectele și evoluțiile noilor modele economice aduse de epoca digitală. Raportul „Circular Economy Innovation & New Business Models Dialogue” emis de grup este una dintre cele mai comprehensive analize asupra fenomenului dintr-o perspectivă de business.

Evenimentul va avea loc pe data de 7 noiembrie, achiziția biletelor se poate face în rețeaua Eventim sau pe site-ul dedicat. Până pe 15 august costul biletelor de acces în versiunea Very Early Bird este de 540 de lei.

Ediția de anul trecut a adunat împreună aproape 900 de manageri reprezentând majoritatea industriilor active în economia românească, de la agricultură la cea financiară sau IT, 35 de vorbitori și peste 30 de ore de activitate în paralel, împărțite pe mai multe linii de interes. 



Citeste si