- 19 Decembrie 2018
Donorium, aplicația care îți dă puncte și medalii dacă donezi sânge
Este vorba de proiectul social Donorium, realizat de Asociația Smart Society și Fundația Donatorilor Benevoli de Sânge. Cele două asociații și-au propus să dubleze numărul de donatori până în 2025. În acest moment, în aplicația Donorium sunt înscrise cinci Centre de Transfuzie Sanguină din țară, din București, Arad, Bacău, Constanța și Ploiești, planul creatorilor aplicației fiind ca până în toamna anului viitor să mai atragă alături de ei 10 noi centre.
Aplicaţia Donorium conectează în timp real nevoile centrelor de transfuzii cu disponibilitatea donatorilor şi facilitează comunicarea dintre donatori şi centre. Astfel, îşi propune să anunţe potenţialii donatori când este nevoie de sânge în oraşul lor; să reducă timpul de aşteptare pentru donatori şi să creeze un flux constant de donatori prin programarea la donare; să direcţioneze donatorii către cel mai apropiat centru de transfuzii prin navigare GPS; să promoveză importanţa donării de sânge, precum și să informeze cu privire la procesul de donare.
Aplicația este disponibilă atât pentru utilizatorii telefoanelor cu Android, cât și pentru fanii iPhone. În esență, utilizatorii se pot programa foarte simplu la un centru de donare, sau pot afla când este nevoie de sângele lor, la centrul de transfuzie sanguină din orașul lor (de exemplu, în București, 1 din 3 persoane nu primește sânge la timp). Totodată, pot da vestea mai departe și prietenilor, despre nevoia de sânge din orașul lor.
Aplicația are și o componentă de gamification. Utilizatorii Donorium primesc puncte pentru implicarea lor și medalii, concurează cu prietenii și află care-i ”cel mai tare la donare”, și primesc un sacou de onoare în urma dobândirii punctelor și medaliilor.
În speranţa că donatorii nu vor mai fi nevoiţi să aştepte la cozi, ei se pot programa pentru donare prin aplicaţia Donorium, primesc un reminder cu trei zile înainte de donare şi le sunt aduse în atenţie condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească înainte de donare.