Două startup-uri cu fondatori români, pe podium la Wolves Summit

Două startup-uri cu fondatori români au urcat pe podium la finalul Wolves Summit, una dintre cele mai mari conferințe dedicate startup-urilor, investitorilor și managerilor din Europa.

La finalul concursului de pitching care a avut loc în cadrul Wolves Summit, două startup-uri cu fondatori români, Kinderpedia și Emailtree AI au ocupat locurile 2 și 3.

Kinderpedia a fost marele câștigător al grupei de startups a acceleratorului InnvX-BCR (grupa de Startups e formată din firme cu cifra de afaceri sau finanțare atrasă între 500.000 de euro și un milion de euro), asigurându-și astfel și un loc în concursul de pitching de la Wolwes Summit.  

Kinderpedia este o soluție completă de comunicare și management dedicată școlilor și grădinițelor, bazată pe o colaborare permanentă și o comunicare în timp real între dascăli, elevi și părinți. Întreaga activitate este centralizată, astfel încât reduce timpul administrativ al dascălilor cu peste 40%, îmbunătățește implicarea părinților, printr-o interfață sigură și ușor de folosit și oferă directorilor de școală o perspectivă completă asupra tuturor activităților și comunicării din instituție.

Kinderpedia reunește în aceeași platformă digitală toate instrumentele administrative necesare pentru buna desfășurare a orelor la clasă.

Au reușit să strângă 410.000 de euro investiție pe Seedblink.

EmailTree.AI este un startup care a intrat în programul Cities of the Future al Orange România. Startup-ul are o soluție ce automatizează scrierea de mailuri și reduce timpul de răspuns la acestea. Astfel, o companie privată sau administrațiile publice pot răspunde mai rapid clienților și cetățenilor. Pentru că știm cât de greu se răspunde uneori la mail-uri, iar „termenul legal” de 30 de zile se depășește de multe ori. 

Algoritmul creat de EmailTree.AI parcurge mail-urile text, procesează informațiile și pregătește sugestii optime de răspuns. De altfel, tehnologia de mâine nu e una care funcționează complet automat, ci care poate lucra împreună cu oamenii. Unde algoritmul are rapiditate, persoanele au înțelegere fină.

Într-un limbaj foarte simplu, dacă tu trimiți o solicitare la o primărie pentru locuri de parcare, un funcționar trebuie să stea, să scrie un mail personalizat pentru tine, să-l trimită. Acest lucru ocupă timp, iar în perioada acea ar putea rezolva lucruri mai bune. Dacă EmailTree identifică problema, o administrație poate crea template-uri de răspuns pentru probleme repetitive. De altfel, cel mai mult timp se pierde în administrație nu pentru probleme specifice, ci pentru cele repetitive. Dacă tu ai o problemă, gândește-te că și vecinii tăi au trimis mail-uri către primărie.

Evenimentul Wolves Summit a avut loc în format hibrid între 19 și 21 octombrie și a reunit 2087 de participanți, marea majoritate urmărind evenimentul online, 283 de investitori și 1297 de startups. 



Citeste si