Early Game Ventures investește într-un startup care construiește stații de încărcare pentru mașini electrice

WATTO Stations, un startup care construiește o rețea regionalǎ de stații de încǎrcare ultra-rapidǎ destinatǎ vehiculelor electrice, a primit o finanțare din partea fondului de investiții Early Game Ventures.

Deși nu au precizat care este valoarea la care se ridică investiția în WATTO, oficialii Early Game Ventures ne-au precizat faptul că aceasta este prima dintr-o serie de investiții pe care au planificat să le facă în soluția oferită de startup-ul românesc. 

Fațǎ de soluțiile existente, stațiile WATTO sunt gândite de la început pentru a permite alimentarea atât a maşinilor electrice individuale cât şi a autobuzelor şi a viitoarelor camioane electrice.

În acelasi timp, soluțiile de încărcare WATTO vor permite alimentarea facilǎ a autovehiculelor autonome şi vor integra servicii moderne şi uşor de folosit într-un ecosistem inteligent, orientat către nevoile şi experiența utilizatorului.

“Într-o primǎ etapǎ, ne vom concentra pe dezvoltarea infrastructurii din România, fǎcând posibilǎ traversarea întregii țǎri, la volanul unui vehicul electric, în condiții optime. Într-o fazǎ ulterioarǎ, urmǎrim acoperirea flancului estic al Europei cu intenția de a deveni un jucǎtor strategic la nivel regional”, declară Daniel Pintilie, CEO Watto Stations.

WATTO construieşte ceea ce noi numim - Infrastructurǎ pentru inovație”, declară Cristian Munteanu, Partner al Early Game Ventures.

“Conceptul lor dovedeşte viziune şi curaj; merge dincolo de aceastǎ perioadǎ de tranziție dominatǎ de maşinile hybrid şi de punctele de încǎrcare din benzinǎrii. Poziționarea WATTO este una clarǎ, diferitǎ şi unicǎ, avantajul competitiv este evident, beneficiul pentru client este imediat şi usor de comunicat. Iar miza lor este una strategicǎ: de a construi un viitor electric şi sustenabil.”

În perioada imediat urmǎtoare, WATTO va lansa un concurs național de idei pentru alegerea unui concept inovator ce va fi folosit în construcția viitoarelor stații. De asemenea, compania, cautǎ sǎ atragǎ talente în mai multe zone strategice de competențǎ.

Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat  cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat  prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investițiile menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.



Citeste si