- 18 Decembrie 2018
Early Game Ventures, un nou fond de investiții activ în România. Finanțări de până la 3,5 milioane de euro
Fondul Early Game Ventures (EGV) este finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Managerul de fond al EGV a fost selectat de cǎtre Fondul European de Investiții prin apel pentru expresii de interes pentru instrumentul de capital de risc din cadrul acestui program operațional.
Fondul are dimensiunea ţintǎ de 28 de milioane de euro şi va investi în companii din România aflate la început de drum. Sunt avute în vedere investiţii în tehnologie şi alte domenii în care proprietatea intelectualǎ primeazǎ. EGV va ţinti întodeauna participaţii minoritare în companiile din portofoliu, iar suma maximǎ investitǎ va fi de 3,5 milioane euro per companie.
Early Game Ventures va organiza şi un program de accelerare în care vor fi selectate 5 sau 6 startup-uri pe an. Programul va fi foarte selectiv şi foarte intens, iar fondul va investi pânǎ la 200.000 de euro în fiecare startup acceptat în accelerator. Sesiunea de aplicaţii pentru prima ediţie a programului va fi anunţatǎ în curând – sunt încurajate să aplice echipe atât din România, cât şi din afara ţǎrii.
Partenerii Early Game VenturesCei trei parteneri ai Early Game Ventures au o experienţǎ impresionantǎ în tehnologie şi investiţii. Cristian Munteanu, Managing Partner al EGV, dupǎ o carierǎ de 15 ani în marketing, a înfiinţat startup-uri de tehnologie pe Coasta de Vest din Statele Unite, în Seattle şi San Francisco. Dan Cǎlugǎreanu este preşedinte al TechAngels, cea mai mare asociaţie de business angels din ţarǎ, şi a contribuit de-a lungul anilor la crearea ecosistemului de startup-uri din România. Radu Stoicoviciu vine cu o experienţǎ de 25 de ani în consultanţǎ, în ultimii 10 ani conducând divizia de Mergers & Acquisitions a PwC în România şi Europa de Sud-Est.
Foto: Radu Stoicoviciu (partener), Cristian Munteanu (managing partner), Cristina Frusinoiu (CFO), Dan Călugăreanu (partener)
“Nu a existat niciodatǎ în istoria României un moment mai favorabil pentru antreprenori sǎ îşi lanseze o afacere”, a declarat Cristian Munteanu, Managing Partner al EGV. “Sperǎm ca existenţa fondului nostru, know how-ul şi conexiunile pe care le aducem din Silicon Valley şi din marile corporaţii cu care lucrǎm de atâţia ani sǎ facǎ posibilǎ apariţia cât mai multor companii româneşti de succes.”
Alǎturi de FEI, un alt investitor important al Early Game Ventures este Globalworth, o companie înființată în România în 2013, listată pe segmentul AIM al Bursei de Valori de la Londra. Cu un portofoliu de 35 de proiecte în Polonia și România și o valoare de 2,1 miliarde de euro, Globalworth este cel mai mare investitor de pe piața de birouri din Europa Centrală și de Est.
Susținere financiară”Inovația și noile tehnologii sunt o parte activă atât din viața noastră de zi cu zi, cât și din cea a unei afaceri. În toate proiectele noastre integrăm tehnologia de la faza de dezvoltare până la modul în care oamenii interacționează cu clădirile noastre. De aceea, credem foarte mult în susținerea tinerei generații și în oferirea de suport ca o idee bună să se transforme într-un business viabil. Astfel, am decis să investim în Early Game Ventures, care va aduce un plus valoare pieței din România, precum și pentru investitorii noștri”, a adăugat Mihai Zaharia, Director al Departamentului de Investiții și Piețe de Capital al Globalworth.
Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Competitivitate, Programul Naţional de Dezvoltare Ruralǎ.
Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investiții menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.
La începutul acestui an a devenit activ pe piața locală și GapMinder, un fond de investiții care dispune de 30 de milioane de euro pentru investiții în startup-uri românești. Deja, GapMinder are o serie de investiții la activ, ca de exemplu în Syper, SmartDreamers sau TalentBrowse. În plus, GapMinder susține financiar și startup-urile care trec prin programul Techcelerator.