Cum înțeleg românii să facă economii și ce griji financiare îi țin treji noaptea

Aproape 4 din 10 români (mai exact 39%) se așteaptă să economisească mai puțin anul acesta comparativ cu 2018.

Acesta este rezultatul unui studiu cu privire la evoluția cheltuielilor gospodăriilor, inițiat de Mind the Gap, companie specializată în cercetare de piață și consultanță.

Conform aceleiași surse, în 2019, majoritatea românilor se așteaptă să dea mai mult pe produsele alimentare (52%) și pe utilități (53%), comparativ cu 2018.

”Ne-am propus să înțelegem modul în care românii își gestionează bugetul și cum reușesc să găsească un echilibru între cheltuieli și un mod de viață decent. Am observat că teama cea mai mare este legată de cheltuielile alocate utilităților și produselor alimentare, care au cunoscut majorări repetate, ceea ce se reflectă în scăderea posibilităților de a pune bani deoparte”, a declarat Andreea Vintilă, Senior Partner Mind the Gap.

Cu toate că oamenii încep să conștientizeze importanța prudenței financiare, creșterea costului traiului zilnic este o barieră greu de trecut în comportamentul de economisire.

”Zvonurile privind o posibilă altă criză economică la nivel mondial, dar și instabilitatea cadrului legislativ și economic de la noi din țară îi fac pe români mai preocupați de posibilitatea de a avea ceva rezerve la care să apeleze în situațiile în care se lovesc de dificultăți financiare”, mai precizează Andreea Vintilă.

Din studiu a reieșit și faptul că 31,6% dintre românii chestionați se așteaptă să cheltuiască mai mult pe educația copiilor (costuri asociate bonei, grădiței, școlii, after-school-ului, cursurilor speciale și meditațiilor), dar și pe servicii care au legătură cu sănătatea – 37,7% (medicamente, tratamente, suplimente alimentare, analize și investigații medicale), îngrijorări reflectate și de motivele pentru care oamenii decid să economisească, chiar dacă puterea de a face acest lucru este în scădere.

”Vacanțele, situațiile neprevăzute, cum ar fi problemele medicale sau pierderea locului de muncă, precum și proiectele care au legătură cu copiii sunt câteva dintre motivele care determină românii să facă economii. Astfel, o serie de instrumente financiare de creditare sunt accesate ca o plasă de siguranță, o rezervă pentru zile negre. Am întâlnit situații în care oamenii, pentru că nu mai reușesc să economisească propriii bani, folosesc produsele financiare de creditare ca o alternativă la depozite. Mai exact, fac credite de nevoi personale sau își iau carduri de credit pe care nu le utilizează, ci le țin ca rezerve”, mai declară Andreea Vintilă, Senior Partner Mind the Gap.

Principalele 10 griji care apasă pe umerii românilor:
  • Situația sistemului public de educație - 63%
  • Evoluția ratei de schimb leu – euro - 68%
  • Situația sistemului public de sănătate -72%
  • Corupția clasei politice din România - 79%
  • Creșterea inflației / scăderea puterii de cumpărare - 82%
  • Probleme de sănătate ale mele sau ale cuiva apropiat din familie - 79%
  • Scăderea nivelului de trai al meu / familiei mele   - 79%
  • Instabilitatea economică, fiscală, legislativă - 69%
  • Impactul unei posibile crize economice mondiale - 66%
  • Pierderea locului de muncă - 56%

Studiul a fost realizat în martie 2019, la nivel național (urban și rural), pe un eșantion de 1.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 70 ani, prin metoda CATI, într-un parteneriat Mind the Gap și Mia Research.



Citeste si